Aparitia banilor în economie a impus crearea unei institutii care sã asigure
emisiunea, dar si supravegherea circulatiei în bune conditii a acestora. Pe de altã
parte, functionarea institutiilor statului, a condus la nevoia acoperirii cheltuielilor
suplimentare prin emisiune monetarã. Ca urmare, crearea autoritãtii monetare a
avut la baza monopolul emisiunii detinut de stat la momentul respectiv. Existenta
bãncii centrale, ca institutie ierarhicã superioarã celorlalte institutii bancare, s-a
impus tocmai ca urmare a nevoii coordonãrii activitãtii bancare în economie, dar si
ca urmare a intensificãrii presiunilor inflationiste la nivel international.
Orice activitate bancarã presupune crearea de monedã. Bãncile, mai ales cele
comerciale creeazã o cantitate mult mai mare de monedã decât banca de emisiune,
deoarece chiar volumul monedei scripturale este mult mai mare decât moneda
efectivã pusã în circulatie de aceasta din urmã. Ceea ce este specific bãncii centrale
este faptul cã aceasta emite moneda legalã sau, altfel spus, moneda centralã care
are putere liberatorie nelimitatã pe teritoriul national. Celelalte forme de monedã
(moneda scripturalã) reprezintã asa-numita monedã privatã care nu dispune de
capacitate liberatorie decât ca urmare a clauzelor de rãscumpãrare atasate acestui
tip, clauze care implicã posibilitatea transformãrii monedei private în monedã
centralã.
1.1 CREAREA BÃNCILOR CENTRALE
În conditiile economiei actuale, s-a ajuns ca banca centralã sã joace un rol cheie –
de manager economic, în ultima perioadã aceasta acumulând din ce în ce mai multe
responsabilitãti legate de stabilizarea propriei economii, în conditiile practicãrii de
cursuri valutare flexibile. Banca centralã are, astfel, drept obiectiv definirea si
aplicarea mãsurilor de politicã monetarã a statului, pãstrarea rezervelor valutare ale
tãrii, realizând, în acelasi timp, supravegherea bãncilor din sistem, refinantarea
acestora si, nu în ultimul rând, administrarea conturilor statului.
Istoric, prima bancã centralã creatã a fost Banca Regalã Suedezã (1668),
Banca Angliei creându-se 30 de ani mai târziu (1694). Banca Nationalã a României
a fost înfiintatã în anul 1880.
Crearea bãncilor centrale a impus însã nenumãrate probleme legate de:
.. forma de proprietate asupra capitalului bãncii;
.. gradul de independentã vis-a-vis de autoritãtile politice;
Cadrul 1.1 Crearea Bãncii Nationale a României
Crearea BNR are la bazã legea 17 din 29 aprilie 1880 care prevedea „înfiintarea unei
bãnci de scompt si circulatiune”. Potrivit acestei legi, Banca Nationalã a Românei se
înfiinta, pentru o perioadã de 20 de ani (începând din 1 iulie 1880), cu dreptul exclusiv
de a emite „bilete de bancã la purtãtor”. Din punct de vedere al constituirii capitalului,
acesta era de 30 milioane lei, din care zece milioane erau depuse de cãtre stat, restul
fiind constituit prin subscriptie publicã.
La acea data, operatiunile BNR erau reprezentate de:
- scontarea sau cumpãrarea de polite, bilete la ordin sau alte efecte;
- scontarea bonurilor de tezaur pânã la nivelul de 20% din nivelul capitalului
vãrsat;
- tranzactii cu metalele pretioase (aur si argint);
- primirea sumelor în cont curent si în depozit, a titlurilor, a metalelor
pretioase;
Participarea statului la constituirea capitalului BNR „a fost motivatã prin necesitatea
garantãrii într-un mod real, sigur si eficace a dreptului de control al statului asupra
politicii institutului de emisiune.
La o cât de sumarã analizã a legii, se poate usor constata cã aceastã garantare nu era
cu nimic justificatã. Legea prevedea suficiente cãi de exercitare a controlului,
independente de calitatea statului de a fi actionar al bãncii. Astfel, guvernatorul si o
parte dintre directori si cenzori erau numiti de guvern; operatiile bãncii erau
supravegheate de un comisar al guvernului; într-un alt articol special din lege se
prevedea dreptul guvernului de a se opune la exercitarea oricãrei mãsuri contrarã legii,
statutelor si intereselor statului. ”
Costin C. Kiritescu – „Sistemul bãnesc al leului si precursorii lui”, Editura Enciclopedicã,
Bucuresti, 1997.
Dacã avem în vedere forma de proprietate, la prima vedere se poate spune cã orice bancã
centralã trebuie sã fie proprietatea statului. Cu toate acestea, existã si exceptii de la regulã, în
prezent existând numeroase bãnci centrale care se aflã în proprietate mixtã (a statului si a
sectorului privat) sau în proportie de 100% în proprietate privatã.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
