Esența Operațiunilor de Plăți și Decontări în Cadrul Băncii Comerciale

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Tema 6: Esenţa operaţiunilor de plăţi şi decontări în cadrul băncii comerciale.

1. Esenţa şi formarea relaţiei bancă-client.

Totalitatea operaţiunilor pe care le efectuează banca în folosul clienţilor pot fi clasificate în 3 categorii având la bază funcţiile principale ale băncii:

• Serviciile de finanţare a necesităţilor de resurse ale clienţilor – operaţiuni de creditare;

• Serviciile de acumulare a resurselor prin acordarea clienţilor a posibilităţilor de economisire a excedentelor de lichidităţi – operaţiuni de depozitare;

• Serviciile de transfer de fonduri în interesul clienţilor sau interes propriu.

Actualmente operaţiunile bancare au obţinut o vastă diversificare datorită dezvoltării pieţei financiare şi sub influenţa mai multor cauze:

• Informatizarea pieţei financiare care permite băncii să acorde clientului diferite servicii necesare acestuia care sunt mai convenabile în funcţie de costul şi perioada de efectuare;

• Creşterea încrederii clienţilor în bancă care are la bază garanţiile acordate prin legislaţie de către organele de supraveghere bancară care conferă clienţilor anumite drepturi şi impune băncii anumite obligaţii faţă de clienţi;

• Internaţionalizarea pieţei financiare care face ca clienţii să ceară de la bancă efectuarea diferitor servicii de transfer pe plan internaţional sau servicii de garantare a plăţilor, de gestiune a patrimoniului;

• Are loc interconexiunea dintre piaţa bancară şi cea bursieră care a condus la apariţia diferitor servicii noi prestate de către bancă clienţilor.

Diversificarea operaţiunilor bancare are la bază studierea de către bancă a cerinţelor şi necesităţilor clienţilor, elaborarea şi promovarea produselor care satisfac acestei necesităţi precum şi extinderea relaţiilor existente între bancă şi clientela ei fidelă.

Actualmente diversificarea operaţiunilor bancare se efectuează pe următoarele direcţii:

- Promovarea metodelor noi de finanţare prin implementarea unor produse noi din domeniul creditării.

- Servicii bancare ce stau în afara poziţiei bilanţului bancar (operaţiuni extrabilanţiere), care sunt compuse din doua largi categorii:

i. Operaţiuni de comision.

ii. Operaţiuni privind obligaţii anticipate sau condiţionate.

- Activităţi din sfera afacerilor internaţionale.

- Servicii de sprijinire a afacerilor.

- Servicii de iniţiere şi angajare în sfera pieţii de capital.

În funcţie de tipul clientului serviciile acordate de către bancă pot fi clasificate în:

• Servicii acordate persoanelor fizice;

• Servicii acordate persoanelor juridice.

Etapele relaţiei bancă-client:

1. Iniţierea relaţiilor dintre bancă şi client care se concretizează în următoarele: banca determină necesităţile reale ale clientului în servicii bancare şi corespunzător în baza acestora elaborează produse corespunzătoare şi pentru a le vinde ea se ocupă de promovarea acestor produse pe piaţă aducând la cunoştinţa clienţilor despre existenţa acestor produse;

2. Oformarea relaţiilor dintre bancă-client care se concretizează în încheierea contractului în care se indică toate drepturile ţi obligaţiile băncii faţă de client şi totodată se indică responsabilităţile clientului faţă de bancă(dreptul la informaţie, dreptul pentru obţinerea dobânzii pentru resursele din cont, dreptul la retragerea resurselor din cont, dreptul la finanţarea necesităţilor);

3. Menţinerea şi consolidarea relaţiilor apărute între bancă-client care presupune diversificarea serviciilor acordate de către bancă clientului, renegocierea dobânzilor şi comisioanelor calculate, stabilirea anumitor facilităţi;

4. Încheierea relaţiilor dintre bancă-client care poate avea loc din iniţiativa clientului prin depunerea unei cereri la bancă sau din iniţiativa băncii în cazul în care banca nu-l mai doreşte ca client pe acesta.

Pe parcursul existenţei relaţiilor dintre bancă-client, banca trebuie să respecte anumite obligaţii faţă de client, având şi anumite drepturi.

Obligaţiile băncii:

• Să efectueze operaţiile cerute de client în volumul, termenul şi condiţiile indicate de acesta;

• Să onoreze orice plată cerută de către client în limita soldului contului acestuia şi să scrie în cont toate sumele încasate de client;

• Să elibereze clientului extrasul din contul său la finele perioadei de gestiune sau la cererea clientului;

• Să restituie resursele depuse la bancă la cerinţa clientului în modul convenit sau conform cerinţelor stabilite în contract;

• Să gestioneze resursele clientului cât mai convenabil pentru a putea face faşă cerinţelor de lichidităţi din partea clienţilor băncii.

Drepturile băncii sunt:

• Să perceapă plată sub formă de comision pentru serviciile prestate clientului care va fi utilizată pentru remunerarea muncii şi a altor cheltuieli operaţionale ale băncii;

• Să înscrie în conturi şi să calculeze dobânzi în funcţie de tipul şi regimul contului;

• Să utilizeze resursele clientului în modul în care consideră ea că este mai avantajos;

• Să ceară de la client anumite forme de garanţii pentru acoperirea riscului aferent clientului respectiv în special în relaţiile de creditare;

Etica bancară presupune un sistem de reguli şi norme de conduită a personalului bancar atât vizavi de colectivul de muncă cât şi faţă de clienţii băncii

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Esenta Operatiunilor de Plati si Decontari in Cadrul Bancii Comerciale.doc
  • Esenta Operatiunilor de Plati si Decontari in Cadrul Bancii Comerciale.ppt
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc, ppt
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
2 fisiere
Pagini (total):
248 pagini
Imagini extrase:
38 imagini
Nr cuvinte:
13 586 cuvinte
Nr caractere:
76 272 caractere
Marime:
414.97KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Bănci
Predat:
la facultate
Materie:
Bănci
Profesorului:
A. Zubic
Sus!