Carduri

CARDURI

CARDUL – DEFINIRE, TIPOLOGIE

1. DEFINIRE

Cardul este un instrument de plata electronica, respectiv un suport de informatie standardizat, securizat si individualizat, care permite detinatorului sau sa utilizeze o linie de credit, in limita unui plafon stabilit in prealabil, deschisa de emitent in favoarea detinatorului cardului, in vederea efectuarii, cumulativ sau nu, a urmatoarelor operatiuni:

a) retragerea de numerar de la terminale precum distribuitoarele de numerar si ATM-uri, de la sediul emitentului sau de la sediul unei institutii obligata prin contract sa acepte instrumentul de plata;

b) efectuarea unor plati pentru bunuri sau servicii achizitionate de la comerciantii acceptanti prin intermediul imprinterelor, terminalelor POS sau prin alte medii electronice;

c) transferurile de fonduri intre conturi, altele decat cele ordonate si executate de institutiile financiare, efectuate prin intermediul cardurilor.

Principiul de baza care guverneaza circulatia si utilizarea acestui instrument de plata este acela conform caruia cardul este proprietatea bancii iar detinatorul de card are numai dreptul de utilizare. Banca poate retrage dreptul de utilizare a cardului in cazul in care detinatorul incalca conditiile contractuale.

Cu ajutorul cardului, detinatorul poate depune sau retrage numerar din contul sau, atat la ghiseele bancare cat si prin intermediul automatelor bancare de eliberat numerar (ATM – uri). Cardurile imbina dezvoltarea tehnologiei cu sistemul de plati prin care se realizeaza decontarea, conferind un plus de rapiditate si de siguranta activitatilor de transfer al fondurilor.

Cardul este primordial un sistem functional, un ansamblu de legaturi, in primul rand interbancare. In spatele unei operatiuni simple si facile, la prima vedere, plata prin intermediul cardului implica o serie de prestatii comune in cadrul unui sistem amplu, la nivel national, bazat pe interventia si cooperarea a numerosi operatori. Colaborarea interbancara intr-un cadru organizatoric adecvat faciliteaza operatiunile, stimuleaza si asigura inalta eficienta a sistemului, permite innoirea tehnologica.

Cardul, ca atare, nu este purtator de valoare in afara valorii intrinsece a plasticului. Cardul este o cheie de acces la un cont intr-o banca iar utilizarea fondurilor din acel cont se face in baza regulilor stabilite de banca. Solicitantul, prin semnarea formularului tip cerere de emitere de card atesta ca a luat la cunostinta aceste reguli si ca se obliga sa le respecte.

Din punct de vedere material, cardul este o cartela de plastic cu elemente de identificare foarte bine determinate, respectand standarde internationale la care orice institutie emitenta trebuie sa se alinieze. Ca elemente de identificare, cardurile prezinta:

- pe fata: numele si logo-ul bancii sau a institutiei emitente (optional), numarul cardului structurat pe grupe de cate patru cifre, numele detinatorului, data expirarii cardului, elemente de identificare si securitate a marcii (holograma si sigla).

- pe verso prezinta banda magnetica ce contine, sub forma codificata, elementele necesare care sa permita accesul la cont al utilizatorului si panelul de semnatura.

Participantii la o tranzactie cu carduri sunt urmatorii:

- detinatorul de card;

- comerciantul;

- banca acceptatoare;

- banca emitenta;

- organizatia internationala sub sigla careia este emis cardul.

2. EVOLUTIA ISTORICA

Exista mai multe moduri de abordare istorica a cardurilor:

1 - evolutia din punct de vedere strict istoric a acestui instrument de plata;

2 - evolutia serviciilor oferite pe masura perfectionarii suportului de plastic;

1. Din punct de vedere istoric

Este unanim acceptat ca locul de nastere al cardurilor a fost in Statele Unite ale Americii. O prima referire la acest nou instrument de plata a fost facuta in lucrarea “Looking Backward” aparuta in 1880, a scriitorului american Edward Bellany, care imginase deja ca in anul 2000 banii vor fi inlocuiti cu carduri avand o valoare predeterminata, ce ar permite titularilor lor sa obtina un credit.

Data de nastere a cardurilor este anul 1914, cand compania “General Petroleum of California”, devenita apoi “Mobil Oil”, emite un credit-card pentru angajatii sai si pentru cativa clienti selectionati cu grija. Pe cardul emis, ce se prezenta sub forma unei placute metalice, erau inregistrate informatii referitoare la fiecare client ce dispunea de o linie de credit. Tot atunci, Western Union a inmanat o astfel de placa metalica clientelei sale cele mai fidele, iar in 1915 Compania Telegrafica emite placute destinate sa-i identifice pe principalii sai clienti si sa autentifice telegramele lor. In anii care au urmat alte magazine si companii aeriene si-au lansat propriile lor credit-carduri.