Alegerea puterii motoarelor electrice de acționare

Extras din curs:

Alegerea motorului electric corespunzãtor unei anumite acţionãri se face luând în considerare un numãr însemnat de criterii. În primul rând trebuie ales felul curentului, continuu sau alternativ, apoi tensiunea, eventual frecvenţele, puterea şi tipul constructiv al motorului.

Alegerea puterii motorului de acţionare a unui mecanism naval se face considerând cunoscutã variaţia în timp a cuplului de sarcinã , a mecanismului respectiv.

Alegerea corectã a puterii motoarelor electrice are mare importanţã, atât din punct de vedere al funcţionãrii şi utilizãrii acestora, cât şi din cel al pierderilor de energie în reţeaua de alimentare.

Subdimensionarea motoarelor electrice determinã supraîncãlzirea şi deteriorarea rapidã a izolaţiilor. În acelaşi timp, cuplul de pornire şi capacitatea de supraîncãrcare devin mai mici şi conduc la reducerea productivitãţii maşinilor de lucru, mai ales a acelora care necesitã porniri frecvente.

Supradimensionarea motoarelor creşte inutil cheltuielile de investiţie, reduce randamentul şi în cazul motoarelor asincrone şi factorul de putere.

În cele mai multe cazuri, puterea motorului electric se alege ţinându-se seama de încãlzirea lui şi apoi se verificã la suprasarcinã. Sunt însã cazuri, mai ales în acţionãrile electrice navale în care motorul electric se alege pe baza puterii de vârf şi se verificã ca încãlzirea sã nu depãşeascã limita impusã în regim permanent.

Încãlzirea motorului electric este cauzatã de pierderile: în cupru (prin efect Joule-Lenz), în fier şi mecanice, care iau naştere în el la transformarea energiei electrice în energie mecanicã. Dintre aceste pierderi, unele sunt constante fiind independente de gradul de încãrcare al motorului, în timp ce altele sunt variabile, depinzând de gradul de încãrcare al acestuia.

Datoritã pierderilor care au loc în maşinã, având la pornire temperatura mediului ambiant, aceasta va începe sã se încãlzeascã. La început, cea mai mare parte din cãldurã este înmagazinatã în pãrţile componente ale maşinii, ridicând temperatura acestora, restul fiind evacuatã în mediul înconjurãtor.

Pe mãsurã ce temperatura maşinii creşte, cãldura cedatã mediului ambiant creşte, pentru o anumitã încãlzire, cãldura cedatã devenind egalã cu cea produsã. În acest moment se atinge echilibrul termic şi temperatura maşinii rãmâne staţionarã la o valoare numitã "temperatura de regim“.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Alegerea Puterii Motoarelor Electrice de Actionare.ppt
Alte informații:
Tipuri fișiere:
ppt
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
86 pagini
Marime:
150.96KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Automatică
Predat:
la facultate
Materie:
Automatică
Profesorului:
Dobre Vasile
Sus!