Reasigurarea

Reasigurarea reprezinta cedarea de catre asigurator catre alte societati, a unei parti din riscul subscris.

Reasigurarea este un mijloc de egalizare prin divizarea raspunderii intre mai multi asiguratori dispersati pe arii geografice cat mai intinse de mentinerea unui echilibru intre primele incasate si despagubirile datorate de fiecare asigurator in parte.

Reasigurarea il avantajeaza nu numai pe asigurator, dar si pe asigurat, pentru ca, prin cedarea unei parti din raspunderea initiala asumata, asiguratul este pus la adapost de surpriza neplacuta ca in caz de dauna asiguratorul sa nu poata face fata obligatiilor de despagubire.

Prin operatia de reasigurare, societatea de asigurare care cedeaza devine reasigurant sau cedant, iar cea care primeste devine reasigurator. La randul sau, reasiguratorul poate ceda o parte mai mare sau mai mica din riscul acceptat in reasigurare, pana cand riscul cuprins in aigurarea initiala va fi suficient de faramitat intre societati de asigurare diferite. Aceasta operatie se numeste retrocesiune.

Spre deosebire de asigurare, reasigurarea se poate incheia numai intre societatile de asigurare. Raporturile de reasigurare pot lua fiinta in legatura si ca urmare a unui contract de asigurare.

Fiind un contract derivat, contractul de reasigurare urmeaza soarta contractului principal adica a contractului de asigurare. Daca asigurarea este nevalabila sau a fost lovita de nulitate, atunci si reasigurarea este nevalabila.

Reasigurarea produce efecte numai intre reasigurat si reasigurator, adica asiguratul nu se poate indrepta cu o actiune juridica impotriva reasiguratorului, nefiind parte la contractul de reasigurare.

Reasigurarea nu se poate incheia pentru o suma mai mare decat cea asigurata prin contractul de asigurare.

Cedand o parte din riscurile asumate, reasiguratul se comporta cu reasiguratorii la fel cum se comporta asiguratii cu ei.

Contractul de reasigurare cuprinde:

 obiectul reasigurarii;

 raspunderea asumata de reasigurator;

 raspunderea retinuta de reasigurator pe cont propriu;

 conditiile in care se face reasigurarea, respectiv costul reasigurarii;

 modul de decontare a primelor si daunelor;

 durata contractului;

 alte clauze privind raporturile reciproce (arbitrajul, decaderea din drepturi, preavizul pentru iesirea din obligatii, etc.).

Contractul de reasigurare poate avea caracter:

- facultativ,

- obligatoriu,

- mixt.

In baza contractului de reasigurare facultativ reasiguratul propune si reasiguratorul poate sa accepte sau sa refuze reasigurarea. Acest contract nu actioneaza in mod automat, ci reasiguratul este obligat sa instiinteze pe reasigurator de fiecare risc individual pe care doreste sa-l reasigure. La randul sau, reasiguratorul, dupa o cercetare prealabila, poate sa accepte in reasigurarea riscurilor propuse sau nu.

In baza contractului de reasigurare obligatoriu, reasiguratul se obliga sa cedeze si reasiguratorul se obliga sa accepte in reasigurare, categoriile de riscuri prevazute in contract, in proportiile si conditiile stabilite. Reasiguratul nu are posibilitatea selectionarii riscurilor si va ceda o parte din toate riscurile subscrise, chiar si pe cele de valori mici pe care le-ar putea acoperi singur, fara nici o dificultate. Acest dezavantaj al reasiguratului este avantaj pentru reasigurator, pentru ca cedarea automata a unei parti din riscurile acceptate in asigurare il pune la adapost de tendinta reasiguratului de selectionare a riscurilor.

In baza contractului de reasigurare mixt, reasiguratul are libertatea sa cedeze sau nu anumite riscuri din reasigurare, in timp ce reasiguratorul este obligat sa le primeasca. Acest contract imbina particularitatile celorlalte 2 contracte:

 pentru reasigurat functioneaza principiul facultativitatii;

 pentru reasigurator functioneaza principiul obligativitatii.

Un asemenea contract cuprinde o categorie de riscuri si nu un anume risc individual si se foloseste, de obicei, pentru reasigurarea riscurilor de valori mari, pentru partea ce depaseste limita contractelor obligatorii.