Asigurări și Reasigurări

CAPITOLUL I

REASIGURĂRILE - NECESITĂŢI, FUNCŢII

1.1.Necesitatea reasigurării, funcţionarea şi utilizarea

1.2.Funcţiile reasigurării

1.1. Necesitatea reasigurării funcţionarea şi utilizarea reasigurării

A. Necesitatea reasigurării

Asigurarea şi reasigurarea suferă schimbări apărând noi tipuri de contracte cunoscute sub numele de reasigurări financiare. Majoritatea contractelor de reasigurare se prezintă sub formă tradiţională.

Creşterea totală a valorilor cuprinse în asigurare a condus la creşterea răspunderii asigurătorilor ajungându-se în situaţia că o singură societate de asigurare nu putea să acopere daunele. Fondul de asigurare constituit de o singură societate de asigurare devine insuficient pentru acoperirea unor daune mari ţiind necesară cooperarea internaţională în domeniul asigurărilor.

Societăţile de reasigurare realizează dispersia riscurilor prin mecanismul coasigurării respectiv al reasigurării.

Coasigurarea constă în participarea mai multor societăţi de asigurare la asigurarea unui bun de valoare mare. Încheierea contractului de asigurare se realizează de un singur asigurat cu mai multi asiguratori care preiau fiecare o anumită cotă de risc suportabilă în mod independent. La producerea daunei asiguratul tratează probleme legate de constatarea daunei, stabilirea şi plata despăgubirii cu una din societatile participante, care este societatea garantă şi care acţionează în numele tuturor, la lichidarea daunei fiind necesară aprobarea fiecăruia dintre coasiguratori, plasarea riscului necesitând uneori un timp îndelungat iar decontarea daunelor este greoaie. Din acest motiv, coasigurarea nu a avut o dezvoltare prea mare.

Reasigurarea este o formă de asigurare prin care o companie sau o organizaţie de asigurări poate transfera acte la un alt asigurător (reasigurător) partial sau în întregime, obligaţiile sale de plata ce decurg din contractele de asigurare pe care le-a încheiat. Această metodă permite unei companii de asigurări, numit reasigurat, cedent sau asigurător direct să se protejeze împotriva riscului care depăşeşte puterea sa financiară, în schimbul plăţii de către acesta a unei anumite sume denumită, primă de reasigurare. La rândul său reasigurătorul poate ceda o parte din reasigurările acceptate de el, operaţiunea fiind retrocesiune (retrocedare), compania cedentă fiind retrocedent iar reasigurătorul retrocesionar.

Reasigurarea apare ca o nouă asigurare care se bazează pe un contract de reasigurare ce se încheie între două societăţi de asigurare prin care prima cedează în întregime sau parţial răspunderea ce şi-a asumat-o iniţial prin contractul de asigurare.

Reasigurarea prezintă anumite trăsături care o deosebesc de asigurarea directă.

1. acţionează numai prin intermediul asigurării, întâi există operaţiunea de asigurare, din care apoi decurge reasigurarea;

2. în timp ce asigurarea directă se practică între o societate de asigurare denumită asigurător şi persoane fizice sau juridice în calitate de asiguraţi, reasigurarea intervine numai între două societaţi de asigurare deci contractul de reasigurare se încheie numai între persoane juridice.

3. reasigurarea acoperă partea de riscuri ce depăşeşte limitele de cuprindere ale asigurătorilor şi reduce astfel răspunderea lor în activitatea de asigurare.

4. nu toate contractele de asigurare sunt supuse principiului indemnizării (despăgubirii) cu excepţia poliţelor de viaţă, accidente, boală, în timp ce toate contractele de reasigurare sunt contracte de despăgubire fiind limitate la plăţile făcute de reasigurat conform asigurărilor la care a subscris.

5. aproape toate asigurările directe (cu excepţia celor maritime şi de aviaţie) sunt în principal interne iar reasigurarea este prin natura sa o activitate internaţională.

În România pănă la 1.01.1991, cât a funcţionat monompolul statului în domeniul asigurărilor, despre operaţiuni de reasigurare pe plan intern nu putea fi vorba. În prezent, ca urmare a faptului că există şi funcţionează mai multe societăţi de asigurare, reasigurare se practică şi pe plan intern având în vedere că ele nu au capacitatea de a prelua singure un volum mare de riscuri.

6. creează condiţii de lărgire a câmpului de activitate al societăţilor de asigurare şi le permite acestora să prezinte garanţii mai mari.

Reasigurarea are ca scop satisfacerea unor nevoi multiple ale asiguratorului direct.

În raporturile de reasigurare societăţile de asigurare apar într-o dublă postură: pe de o parte ele cedeaza altor companii de asigurări din diferite ţări o parte din riscurile asumate în cadrul asigurării directe având calitatea de reasiguraţi iar pe de altă parte primesc în reasigurare diferitele riscuri dobândind calitatea de reasigurători. Operaţiunile de primire în reasigurare se numesc reasigurare activă iar cele de cedare în reasigurare, reasigurare pasivă.

În afară de reasigurat şi reasigurător, reasigurarea mai cuprinde următoarele elemente: contract de reasigurare, prima de reasigurare, comisionul de reasigurare, participarea reasiguratului la profitul reasigurătorului şi brokerii de reasigurare.

Universitatea “Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu

Facultatea de Ştiinţe Economice

Centrul de Învăţământ la Distanţă