Asigurări

1. Asigurarea reprezintă un sistem de relaţii economice care implică aportul unui număr mare de persoane fizice şi juridice în constituirea unui fond bănesc, în condiţiile în care sunt ameninţate de aceleaşi pericole în existenţa şi activitatea lor, pericole probabile, posibile, dar nesigure.

Din punct de vedere juridic - pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete o formă juridică, fapt ce rezultă dintr-un contract ca lege a părţilor şi din legea propriu-zisă emisă de puterea legislativă. Astfel, contractul de asigurare şi legea de organizare a asigurărilor constituie izvoarele de drepturi şi obligaţii în materie de asigurări.

Din punct de vedere economic - asigurarea implică constituirea, în condiţii specifice, a fondului de asigurare, în legătură cu care pot fi puse în evidenţă câteva aspecte:

• faptul că asigurarea se constituie sub formă bănească;

• fondul de asigurare se constituie descentralizat, la nivelul fiecărei societăţi de asigurare, pe seama primelor de asigurare încasate;

• constituirea şi utilizarea fondului de asigurare implică relaţii economice între părţi prin fluxurile băneşti pe care le presupune încasarea primelor şi apoi plata despăgubirilor aferente.

Din punct de vedere financiar – se poate aprecia că asigurarea se constituie într-un intermediar financiar între persoanele fizice asigurate care plătesc eşalonat primele de asigurare şi persoanele fizice sau juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare.

2. Despăgubirea de asigurare – suma de bani pe care asiguratorul este obligat să o plătească, cu scopul de a compensa paguba produsă de riscul asigurat. Despăgubirea nu poate depăşi suma asigurată şi este mai mică sau egală cu valoarea pagubelor, în funcţie de princpiul de răspundere al asiguratorului care a fost aplicat la acoperirea pagubei.

În practica curentă se utilizează trei principii valabile la acordarea despăgubirii:

• principiul răspunderii proporţionale – despăgubirea este stabilită în aceeaşi proporţie faţă de pagubă în care se află suma asigurată faţă de valoarea bunului asigurat. În cazul în care suma asigurată este egală cu valoarea reală a bunului asigurat, atunci despăgubirea este şi ea egală cu paguba suferită de bunul respectiv.

• principiul primului risc – se aplică mai des, la bunurile la care riscul de producere a pagubei totale este mai redus (ex.: la asigurarea clădirilor). Valoarea sumei asigurate este considerată ca reprezentând maximum de pagubă previzibilă pentru bunul respectiv. La acest principiu, raportul dintre suma asigurată şi valoarea bunului nu mai influenţează nivelul despăgubirii, aceasta depinzând numai de valoarea pagubei şi a sumei asigurate.

Principiul primului risc este mai avantajos pentru asigurat decât principiul răspunderii proporţionale, pentru că pagubele sunt compensate într-o măsură mai mare, dar şi nivelul primelor de asigurare este mai mare.

• principiul răspunderii limitate (clauza cu franchiză) – se caracterizează prin faptul că despăgubirea se acordă numai dacă paguba depăşeşte o anumită valoare prestabilită. Astfel, o parte din pagubă va cădea în răspunderea asiguratului, numită franchiză. Aceasta poate fi:

- atinsă sau simplă – asiguratorul acoperă în întregime paguba, până la nivelul sumei asigurate, dacă aceasta este mai mare decât franchiza;

- deductibilă sau absolută - aceasta se scade, în toate cazurile, din pagubă, indiferent de volumul pagubei. Asiguratorul asigură numai partea din pagubă care depăşeşete franchiza.

Indiferent de tipul de franchiză, nu se acordă despăgubire dacă valoarea pagubei se încadrează în limitele franchizei.

3. Interesul în asigurare – reflectă manifestarea de voinţă favorabilă promovării raporturilor de asigurare între părţi. Interesul în asigurare este motivat de risc, într-un context social, tehnico-economic, de mediu, etc., dar poate constitui şi efectul unui act educaţional, a forţei financiare a persoanei fizice sau juridice în mediul de referinţă.În asigurarea de bunuri interesul asiguratului se naşte dn raporturile persoanei cu privire la un anumit bun asigurabil, pe care îl deţine sau îl posedă. Interesul reflectă valoarea pecuniară, expusă pierderii, a bunului asigurat sau valoarea patrimonială ce poate fi pierdută de asigurat ca urmare a sinistrului. Reiese că, interesul asiguratului trebuie să aibă un caracter economic şi să fie evaluabil în bani.În asigurarea de persoane, interesul este în strânsă legătură cu evenimentele sau riscurile sub incidenţa cărora se află persoanele. Interesul asigurabil apare ca o opţiune pentru o măsură de prevedere şi ca un mijloc de economie pe termen lung.În asigurările de răspundere civilă, interesul se referă la patrimoniul celui responsabil, ameninţat a fi micşorat în caz de sinistru, cu sumele datorate de asigurat terţului păgubit sau vătămat pentru acoperirea prejudiciului de care este răspunzător.

4. Legea asigurărilor defineşte contractul de asigurare ca acel contract prin care asiguratul se obligă să plătească asiguratorului o primă, iar acesta se obligă ca, la producerea acelui risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, în limitele şi la termenul convenit.Contractul de asigurare are următoarele caractere juridice:

• caracter consensual, formându-se prin simplul acord de voinţă al părţilor. Dovada încheierii contractului şi existenţa lui se poate face prin poliţa sau certificatul de asigurare, adică înscrisul prin care se manifestă voinţa asiguratului de a încheia contractul;

• caracter sinalagmatic – părţile au obligaţii reciproce, interdependente una faţă de cealaltă, şi anume: asiguratul se obligă să facă declaraţii reale, să plătească primele de asigurare, iar asiguratorul se obligă să acopere riscul prin despăgubire;

• caracter aleatoriu – pentru că efectele acestui contract, pentru părţi, depind de un eveniment viitor, nesigur, incert;

• caracter oneros – pentru că părţile urmăresc realizarea anumitor scopuri, a unor interese materiale, a unor contraprestaţii băneşti, a căror înfăptuire are loc pe toată durata de valabilitate a contractului;

• caracter succesiv - contracul de asigurare comportă o realizare în timp variabilă, în funcţie de forma de asigurare, de obiectul şi riscurile asigurate etc.

5. Condiţiile de asigurare a mărfurilor, cele mai răspândite, care au devenit tradiţionale în practica asigurărilor pe plan mondial, sunt condiţii:

a) fără răspundere pentru avaria particulară (FPA) - acoperă numai daunele rezultate din pierderea totală a întregii încărcături sau a unei părţi a acesteia, precum şi daunele de avarie particulară;

b) cu raspundere pentru avaria particulară (WPA) - acoperă daunele rezultate din avaria totală sau parţială a întregii încărcături sau a unei părţi a acesteia, pricinuită de anumite riscuri, specificate în mod expres în poliţa de asigurare (incendii, trăznet, furtună, explozii, naufragiu, etc.);

c) cu timpul, ascuţirea concurenţei pe piaţa asigurărilor maritime şi insistenţele comercianţilor, care cereau un mod de protecţie mai larg, mai cuprinzător, au dus la practicarea condiţiei “toate riscurile” (all risks). În fapt, această condiţie acoperă, indiferent de amploarea lor, daunele rezultând din avaria totală sau particulară a întregii încărcături sau a unei părţi a acesteia, care a avut loc din orice cauză, cu excepţia riscurilor special enumerate în poliţa de asigurare.