Axele în arhitectură

In geometrie, axa este o linie care imparte un element sau un ansamblu de figuri in parti egale sau similare.

In cazul unei figuri regulate, aceasta linie creeaza o simetrie, de o parte si de alta a traseului sau.

Aceasta proprietate unica pe care o poseda o axa, de a diviza o forma solida in doua parti identice, dar inversate, exista si se afirma, cu aceeasi autoritate geometrica, si pentru arhitect, dar, in domeniul arhitecturii, simetria poate sa se prezinte sub doua forme particulare bine caracterizate : sa inglobeze totalitatea unui ansamblu si sa provoace astfel o repartitie egala si inversata a deferitelor elemente de o parte si de alta a liniei de separatie, sau sa nu intereseze decit o parte a acestuia si sa produca o compozitie nesimetrica in toate partile ei, cu simetrii locale, ansamblul fiind, in acest caz, asimetric.

Sensul cuvintului axa este deci diferit pentru arhitect, care il extinde la orice forma, geometrica sau nu, fie ca aceasta se afla situata in planul vertical, orizontal sau oblic, fie ca este vorba de un volum in spatiu sau despre spatiul insusi.

Axele se manifesta in elemente secundare care constituie o suprafata plana, sau se inglobeaza in aceasta ca linii abstracte care stabilesc diviziuni egale sau inegale, dar, in ansamblul unei compozitii spatiale, ele nu pot fi considerate simple linii, ci, mai curind, ele constituie planuri, stabilind fiecare o subimpartire a volumului sau a spatiului.

In arhitectura contemporana, se opereaza chiar cu volume polarizante, datum-uri, de-a lungul carora se ordoneaza echilibrat spatii echivalente.

Atribuind axei aceasta proprietate, ii adaugam o noua valoare. Astfel, in functie de pozitia si de importanta sa, ea va fi fie o linie, fie un plan divizor sau un datum. Este cazul unor spatii profunde (exemple - templul egiptean sau extinderea National Gallery realizata, la Londra, de Venturi), in compozitia carora o axa unica, generatoare a unei simetrii absolute a tuturor partilor, distribuite de o parte si de alta a liniei sale, nu se exprima numai vertical in fatada, ci se regaseste, cu aceleasi proprietati si aceleasi efecte arhitecturale, in succesiunea frontispiciilor B,C,D,E,F,G, prezentindu-se, in adincime, pe planurile perpendiculare pe aceasta axa.

Este , deci, vorba nu despre o simpla linie, ca in cazul divizarii regulate a unei figuri plane, ci de un plan sectionind in doua parti volumul constructiei, in sensul profunzimii:

Astfel, in ciuda caracterului esentialmente frontal al acestui tip de spatiu, el este compus pe baza unei utilizari a celor trei dimensiuni ale spatiului, pe efectul produs de o succesiune de imagini paralele. El are, de aceea, o axa care nu poate fi considerata o simpla linie de subimpartire, ci ca un plan vertical, care se confunda cu planul de vedere si cu sensul de parcurgere al vizitatorului, pentru ca este situat perpendicular pe diversele suprafete, pe volumele si spatiile pe care le sectioneaza in doua parti.

Considerind axele nu ca pe niste linii abstracte care apar numai pentru comoditatea trasarii unui desen in plan, sectiune sau elevatie si servesc la indicarea grafica a unei subimpartiri, a unui aliniament sau a unei directii, ci ca pe o realitate valabila plastic, le atribuim o valoare estetica cu largi posibilitati de expresie.

Intr-o cladire, chiar daca nu sint materializate sau vizibile, axele se simt si se citesc. Ele sint generatoare de ordine si armonie