Antropologie culturală

Tema 1: Antropologia culturală în contextul ştiinţelor sociale

Disciplină relativ tânără, existenţa antropologiei culturale ca şi câmp particular de cunoaştere nu depăşeşte cu mult un secol. Putem localiza temporal apariţia disciplinei spre sfârşitul secolului XIX, iar în ceea ce priveşte recunoaşterea ei în România, acest lucru s-a petrecut doar în urmă cu câteva decenii, şi în mod semnificativ doar după 1990. Face parte dintre ştiinţele sociale, nu însă într-un mod lipsit de ambiguitate: titulatura ei trimite la înrudiri dintre cele mai diverse: antropologie socială, sociologie, etnografie, studii culturale (vom lămuri toate aceste înrudiri). După 1990, ca şi în cazul altor domenii, în România s-a încercat "recuperarea" acestei discipline, ceea ce trimite la recuperarea textelor fundamentale, a metodologiilor de practicare a ei, a diferitelor curente şi tradiţii de gândire care s-au dezvoltat în interiorul disciplinei.

"Recuperarea"amintită trimite în primul rând la o perspectivă istorică. Şi în cadrul acestui curs vom proceda istoric, urmărind evoluţia diverselor curente în spaţiile ştiinţifice europene şi americane, cu deosebire în cel englez, nord-american şi francez. Comparând cele trei spaţii ştiinţifice, apare o primă dificultate ce ţine de terminologie. În Statele Unite antropologia culturală este parte dintr-un ansamblu de discipline antropologice mai vast care include antropologia culturală alături de arheologie, antropologie lingvistică, antropologie fizică şi antropologie aplicată. Să le considerăm pe fiecare:

Arheologia: a). Include in primul rând varianta clasică pe care o cunoaştem şi noi, şi care presupune combinarea izvoarelor de arhivă cu cele materiale, provenite din excavări ¬ deosebirea faţă de arheologia istorică ţine în primul rând de "adâncimea" trecutului pe care-l are în vedere, în cazul arheologiei antropologice vizându-se cu predilecţie trecutul recent. b). Arheologia industrială ce vizează întreprinderile de acest tip, specifice diferitelor perioade: sisteme de irigaţii, tehnologii de construcţie etc. c). Arheologia protecţionistă, ce vizează evaluarea factorilor de mediu care alterează situsurile istorice sau preistorice: de la peşteri până la oraşe medievale.

Antropologia fizică presupune: a). Primatologia, sau studiul vieţii şi biologiei primatelor (maimuţe în special); b). Paleontologia umană sau identificarea şi studierea fosilelor umane sau pre-umane; c). Antropologia legală sau ramura care investighează victimele crimelor şi accidentelor şi care stabileşte paternitatea umană prin intermediul analizelor genetice şi, în fine, d). genetica populaţiilor, care studiază diferenţele ereditare în cadrul populaţiei umane.

Antropologia lingvistică. Şi acest domeniu este constituit din mai multe subramuri: a). Lingvistica istorică: reconstituie originile limbajului şi a diferitelor familii de limbi; b). Lingvistica descriptivă este cea care studiază gramatica şi sintaxa diferitelor limbi şi c). Sociolingvistica, care studiază utilizarea limbajului în comportamentul comunicativ al vieţii cotidiene.

Antropologia culturală este la rândul ei alcătuită din următoarele subramuri: a). Etnografia, sau studiul culturilor [ori a societăţilor; vezi clarificările de mai jos] contemporane; b). Antropologia medicală ce studiază factorii biologici şi culturali în relaţie cu starea de sănătate, boală şi vindecare; c).

Antropologia urbană studiază viaţa oraşului, în special "patologia" urbană şi d). Antropologia

dezvoltării, care se concentrează asupra cauzelor subdezvoltării şi a procesului dezvoltării ţărilor din Lumea a Treia.

Antropologia aplicată ¬ este ramura ce pune la lucru în sensul acţiunii, practicii, rezolvării de probleme concrete în comunităţi determinate pe seama rezultatelor produse în câmpul cercetări teoretice mai sus amintite.

Toate aceste ramuri constituie ceea ce americanii numesc "antropologia generală" şi care astăzi este definită ca cercetare globală, comparativă şi multidimensională a umanităţii.

O scurtă paranteză în legătură cu folosirea termenului de "cultură" în loc de cel de "societate": în antropologie este o problemă de accent, antropologii preferând să circumscrie grupurile umane ca societăţi sau, mai adesea, datorită cercetării unor grupuri mici precis circumscrise spaţial, ca microsocietăţi care împărtăşesc o cultură relativ omogen distribuită şi uniform interiorizată. Termenii de "cultură" şi "societate" sunt utilizaţi, prin urmare, în foarte multe cazuri, ca sinonimi.

Revenind la clasificările "naţionale" amintite mai sus, trebuie precizat că în tradiţia franceză studiul culturilor este alocat la două discipline înrudite, considerate însă într-o subordonare ierarhică: etnografia şi etnologia. "Etnografia, scrie Claude Levi-Strauss, constă în observarea şi analiza grupurilor umane, considerate în particularitatea lor, urmărind restituirea, cât mai fidelă cu putinţă a vieţii fiecăreia dintre ele". În ce priveşte etnologia, "aceasta foloseşte în mod comparativ documentele prezentate de către etnograf". [Vom reveni ulterior asupra acestei "diviziuni a muncii" de cercetare şi a semnificaţiei ei mai generale pentru practica ştiinţifică din antropologie.]

Tradiţia engleză, pe de altă parte, alocă studiul culturii "antropologiei sociale". Aceasta este concepută ca parte sau subdiviziune a unei sociologii generale şi îşi concentrează demersurile de cercetare asupra ansamblului vieţii unui grup uman prin perspectiva diferitelor instituţii sau sisteme care subîntind "structura socială": sistemul de rudenie, organizare politică, ritualuri, tradiţii, cutume privite ca instituţii structurate cu funcţii specifice care constituie împreună unitatea vieţii sociale a grupului sau comunităţii.

În fine, în Germania (şi prin influenţă germană în cele mai multe din ţările Europei Central şi de Est), studiul culturii vizează cu preponderenţă cultura populară ¬ Wolfskunde ¬ înţeleasă ca expresie a "spiritului poporului" sau a naţiunii, într-o tradiţie de cunoaştere a culturii ce coboară de la Herder, tradiţie ce asumă că fiecare popor-naţiune se manifestă cultural într-un mod unic iar rădăcinile acestei manifestări se regăsesc în forma cea mai pură în cultura arhaică/populară. Ca urmare, investigarea culturii trimite la acţiunea de culegere a folclorului, la tezaurizarea şi muzeificarea acestuia. [Motivaţia acestei opţiuni, în contextul procesului istoric de constituire a statelor-naţiuni, este evidentă