Etică

Capitolul I

Consideraţii privind importanţa Eticii în viaţa economică

Potrivit lui Aristotel, orice artă şi orice doctrină, orice acţiune şi orice hotărâre pare a merge către bine, pare a urmări doar binele. Dar se observă şi o deosebire a scopurilor. Existând multe activităţi, domenii, arte, ştiinţe, există şi multe scopuri. Scopul artei medicale este sănătatea, cel al construcţiei de corăbii, corabia, cel al strategiei, biruinţa, cel al artei economice, bogăţia. Filosoful consideră că ştiinţa care urmăreşte binele tuturor este politica, iar celelalte ştiinţe printre care şi economia sunt cuprinse în aceasta. Un om poate fi mulţumit când ajută un singur om să dobândească bunăstarea, dar mai frumos şi mai divin este când se poate realiza acest bine pentru un popor întreg. Faptele frumoase şi drepte, însă, manifestă de multe ori nepotriviri şi nestatornicie. Mulţi au pierit din pricina bogăţiei, alţii din pricina vitejiei.

Natura umană şi în perioada antică şi acum, are calităţile ei nobile dar şi vulerabilităţile care ies în evidenţi astăzi, poate cel mai vizibil, în lumea economică şi în cea politică.

În ziua de azi, toate realizările ştiinţei care ne fac, în aparenţă, viaţa mai uşoară, acţionează în mod paradoxal şi anormal în sensul distrugerii omenirii. În aceste vremuri de bogăţie economică cele mai înalte şi nobile însuşiri şi capacităţi ale omului încep să se atrofieze şi să se piardă.

Bunăstarea economică nu înseamnă neapărat bogaţie, nu acoperă toate aspectele civilizaţiei şi dezvoltării. Egoismul economic apreciat de mari gânditori în perioadele clasice a ieşit din limitele admise ale comportamentului uman.

Din aceste scurte consideraţii trebuie să conştientizăm că indiferent câtă experienţă şi abilitate în afaceri am avea, indiferent câtă ştiinţă economică am cunoaşte, fără însuşirea unui comportament etic nu vom avea performanţă în viaţa economică.

Deşi au fost consacrate concepte, principii şi definiţii ale eticii, noi trebuie să înţelegem că în viaţa economică, etica se traduce printr-un comportament uman şi normal fără afectarea negativă a relaţiilor parteneriale sau a relaţiilor cu clienţii.

După abordarea lui Aristotel, etica vizează comportamentul responsabil al oamenilor în funcţie de percepţia lor asupra cinstei sau dreptăţii.

Deşi, în perioada modernă, a evoluat limbajul literar şi conceptual asupra abordărilor ştiinţifice, consider contemporană cu noi revelaţia filosofilor din perioada veche şi a sfinţilor părinţi ai Bisericii Creştine, cu privire la conduita şi comportamentul uman în viaţa economică şi socială.

Scrierile filosofice din acea perioadă, parcă se adresează, în fiecare moment al istoroiei, fiecărei categorii umane şi profesionale.

Aristotel subliniază virtutea ca o calitate a sufletului şi nu a trupului. Din acest motiv cei care studiază comportamente ale virtuţii trebuie să fie familiarizaţi până la un anumit grad cu teoria sufletului. Aşa cum cel care vindecă ochii trebuie să cunoască însuşirea lor aşa şi învăţătorul acestor concepte trebuie să cunoască caracteristicile nobile şi divine ale sufletului precum şi vulnerabilităţile acestuia.

Desigur, trăim vremuri devitalizante în care sufletul abia mai respiră de materialsim şi consumerism. Trăim vremuri în lumea afacerilor de zeificare a mărfurilor şi politicilor de marketing şi de uitare şi persiflare a culturii. De fapt şi noi devenim mărfuri şi instrumente ale politicii de marketing, devenim resurse umane, forţa de muncă, cantităţi şi calităţi strict economice, în general.

În aceste vremuri de prosperitate şi bunăstare materială, este greu să explicăm şi să arătăm importanţa sufletului, a principiilor etice, a buneicuviinţe, a respectului şi corectitudinii în relaţiile şi contractele comerciale. Şi, totuşi poate că prezenta şi sperăm trecătoarea criză ecnomică să ne demonstreze că etica, definită şi însuşită pe înţelesul fiecăruia este la fel de importantă ca politica de preţ sau de produs.

De fapt lumea afacerilor ar fi mai bună şi mai bogată, dacă am ţine cont de etică în politica de publicitate, în vânzări, în tratamentul faţă de salariaţi, faţă de parteneri şi faţă de clienţi.

Virtuţile intelectuale sunt înţelepciunea, inteligenţa şi prudenţa. Virtuţile morale sunt dărnicia şi cumpătarea. Aceste însuişiri trebuie să fie reale nu bazate pe manipulare, ipocrizie, făţărnicie.

Potrivit dicţionarului, virtutea reperezintă o însuşire morală pozitivă a omului; însuşire de caracter care urmăreşte în mod constant idealul etic, binele; integritate morală sau o înclinaţie statornică specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acţiuni frumoase.

,,Prin cântare la chitară cineva devine de exemplu un chitarist bun precum şi rău şi în acelaşi fel cu privire la arhitect şi orice meseriaş sau artist. Cine anume construieşte bine devine prin aceasta un bun arhitect, iar cine construieşte rău, un rău arhitect. De n-ar fi aşa, n-ar fi nevoie de niciun învăţător, ci fiecare ar veni pe lume maestru sau cârpaci. Chiar tot aşa stau lucrurile şi cu virtuţile. Prin purtarea noastră în relaţiile comerciale noi devenim drepţi sau nedrepţi; prin purtarea în primejdii şi prin obişnuinţa de a ne teme de ele sau de a ne împotrivi lor, devenim viteji sau laşi. Şi chiar tot aşa e şi cu prilejurile la poftă sau la mânie: unii devin cumpătaţi şi domoli, alţii neînfrânaţi şi furioşi, după cum se poartă în astfel de cazuri aşa sau aşa ( ). Şi de aceea nu e puţin important dacă ne obişnuim îndată din tinereţe aşa sau aşa; dimpotrivă aceasta înseamnă foarte mult sau mai bine zis totul”