Tehnologia cultivării speciilor lemnoase ornamentale exotice introduse în cultură în România

În acest capitol se prezintă plantele ornamentale lemnoase exotice, introduse spre cultivare în ţara noastră, folosindu-se denumirile conform Nomenclatorul lui V. CIOCÂRLAN (2000), care urmează regulile şi recomandările Codului Internaţional de Nomenclatură Botanică.

Deoarece în semestrul trecut s-au studiat speciile spontane şi cultivate mai frecvent în spaţiile verzi din ţara noastră, vom studia în cadrul acestui semestru speciile exotice care se cultivă sau sunt propuse spre cultivare în spaţiile verzi româneşti.

Se va respecta aceeaşi ordine a clasificării plantelor conform nomenclatorului botanic, pentru a se putea face o paralelă între cele două cursuri, în vederea unei rapide asimilări a cunoştinţelor.

ÎNCRENGĂTURA SPERMATOPHYTA

SUBÎNCRENG. PINOPHYTINA (Gymnospermae)

Cuprinde următoarele 4 clase botanice:

Clasa Cycadopsida:- Ord. Cycadales - Fam. Cycadaceae;

Clasa Ginkgopsida: - Ord. Ginkgoales - Fam. Ginkgoaceae;

Clasa Pinopsida (Coniferopsida):

- Ord.Pinales - Fam.: Pinaceae,Taxodiaceae, Cupressaceae;

- Ord. Taxales - Fam. Taxaceae.

Clasa Gnetopsida: - Ord. Ephedrales – Fam. Ephedraceae

Plantele lemnoase ornamentale care fac parte din această încrengătură sunt plante cu port în general conic, tulpină monopodială, frunze persistente sau caduce, aciculare, solziforme sau de alte forme, flori unisexuate, plantele fiind monoice, mai rar dioice, seminţele neînchise în fruct (fructul fiind de altfel considerat un fruct fals).

Clasa CYCADOPSIDA

Ordinul CYCADALES

Familia CYCADACEAE

Genul CYCAS L.

Genul este originar din regiunile tropicale ale Asiei, Africa, Australia şi cuprinde cca. 8 specii de arbori şi arbuşti asemănători cu palmierii, având tulpina dreaptă, groasă, simplă, brăzdată de urmele frunzelor căzute.

Cycas revoluta Thumb.- Cycas

Specie cu tulpina groasă, acoperită de urmele frunzelor căzute, cilindrică, dreaptă, scurtă (2,5-3 m înălţime), în vârf cu frunze dispuse în verticil, curbate, penat-compuse, de aproximativ 2 m lungime, cu numeroase foliole liniar-lanceolate, apropiate, caniculate, cu marginea revolută, tari, de culoare verde-închis, lucitor, pe partea superioară aspre, la vârf ghimpoase, foarte coriacee. Florile sunt dioice, cele mascule aşezate în spic conic iar cele femele sunt sub formă de con şi dispuse în vârful tulpinii. Fructul este o drupă.

Creşterea este permanentă, periodic apărând noi mănunchiuri de frunze care pot să apară la baza plantei sau în coroană. Aceştia pot fi folosiţi la înmulţire sau lăsaţi pe plantă, dând naştere la plante cu forme unice. Indiferent de mărime sau vârstă, Cycas revoluta este una dintre plantele cel mai uşor de cultivat, atât în grădină cât şi în interior, chiar şi de către începători. Chiar dacă este o plantă subtropicală, ea se adaptează unei mari game de temperaturi, de la -11 la 42 grade Celsius, putând fi ţinută atât în soare direct cât şi în interior, în camere bine luminate.

Rata de creştere este foarte scăzută, în condiţii ideale (vara cu soare direct) poate creşte cu 2,5 cm în diametru şi 3 frunze/an. În condiţii de interior creşterea în diametru este insesizabilă iar ca număr de frunze pot apare doar una, cel mult două. Exemplarele de Cycas revoluta pot trăi peste 100 de an, ajungând la o înaltime de peste 5 m şi un diametru al coroanei de cca. 4 m.

Cu toate că exemplarele de Cycas par să crească aproape pe orice sol, acesta trebuie să fie bine drenat şi bogat în humus. Când este crescut în ghivece, între două udări pământul trebuie să fie aproape uscat. Dacă planta este ţinută în soare direct sau dacă este foarte cald, atunci se udă săptămânal. Dacă se ţine în umbră sau temperatura este scăzută, atunci se udă o dată la câteva săptămâni. În grădină se udă când pământul s-a uscat, dar nu se menţine pământul ud. O plantă bine echilibrată rezistă bine chiar şi în condiţii de secetă. Fertilizarea se poate aplica din primăvară până la sfârşitul verii. Dacă planta se ţine în soare direct, se fertilizează cu o concentraţie la jumătate din cea recomandată în prospectul fertilizantului, dacă se ţine la lumină scăzută se fertilizează cu o concentraţie la un sfert din concentraţia recomandată. Plantele tinere se recomandă a fi fertilizate cu o concentraţie mai mică decât cele mature.

Dacă frunzele bătrâne sunt îngălbenite cauza poate fi prea multă apă sau prea mult fertilizant, iar dacă frunzele tinere se îngălbenesc, cauza este prea mult fertilizant sau solul prea sărac. Aceste frunze îngălbenite se recomandă a se înlătura de pe plantă.

Replantarea se poate face primăvara sau vara, în ghivece puţin mai mari decât bolul de pământ.

Înmultirea se poate face prin seminţe sau prin « pui ».

a) prin seminte: Cycas înfloreşte la sfârşitul lui mai, când produce conuri. Seminţele pot fi recoltate însă în ianuarie-februarie. Se ţin seminţele în apă pentru câteva zile, apoi se îndepărtează învelişul seminţelor de culoare roşiatică. Apoi aceste seminţe se pot planta imediat sau pot fi ţinute într-un loc rece şi uscat până în martie. Solul se mentine umed, dar fără excese. Seminţele au nevoie de 3-9 luni pentru a germina iar plantele tinere, de 3 ani ca să formeze un bulb de 2,5 cm diametru.

b) prin « pui »: noile plantule care cresc la baza plantei mature sau pe trunchi pot constitui o sursa buna de noi plante. Puii se pot îndepărta la începutul primăverii, sfârşitul iernii sau iarna, folosind un briceag de altoit. Se îndepărtează toate frunzele şi rădăcinile puilor şi se pun la uscat pentru circa o săptămână. Se vor planta în sol foarte bine drenat sau într-un amestec cu conţinut mai mare de nisip. Plăntuţa se va pune până la jumătate în pământ şi se va uda bine. Înainte de udare (începând cu a doua) solul trebuie să fie aproape uscat. Rădăcinile vor apărea treptat iar prima frunză după câteva luni.

Cycas circinalis L.

Arbust cu trunchi cilindric, de obicei simplu, de cca. 3 m înălţime, purtând în vârf frunze de cca. 1,8 m lungime, uşor-arcuite, plane (cu un peţiol de 40-50 cm lungime, garnisit cu 2 rânduri de spini), cu aproximativ 80 de perechi de foliole liniar-lanceolate, opuse sau alterne, coriacee, distanţate, pe partea inferioară verzi-pal, pe cea superioară verzi-închis.

Înmulţire. Se înmulţeşte prin seminţe (mai greu) sau bucăţi de trunchiuri.

Se cultivă în sere calde şi temperate, în vase mari cu pământ de ţelină, ericacee, nisip şi pământ de frunze bine descompus şi bine drenat.

Folosire. La decorări interioare (holuri, sedii de firme, apartamente ş.a.) şi chiar pentru terase şi grădini, cu condiţia păstrării afară doar în sezonul cald.

Clasa GINKGOPSIDA

Ordinul GINKGOALES

Familia GINKGOACEAE

Genul GINKGO L.

Genul cuprinde o singură specie:

Ginkgo biloba L.- Arborele gingo, Arborele pagodelor

Specie originară din China Orientală şi India, fiind introdusă în Europa în 1730. Denumirea Ginkgo provine din termenul chinezesc ginkyo însemnând “caisul argintiu” (sămânţa are aspectul unei caise mici, iar fructul are o culoare argintie; gin = argint, kyo = caisă). Termenul Ginkyo a suferit o modificare ortografica în ginkgo, iar biloba înseamnă “cu doi lobi” din latină: bis = dublu, loba = lobi.

Arbore de până la 40 de m (în arealul de origine), tulpină dreaptă, coroana piramidală cu ramuri neregulat verticilate; scoarţa la început este gălbuie, apoi cenuşie-închis cu ritidom gros cu crăpături largi şi solzi rotunjiţi. Lemnul este de bună calitate, cu utilizări multiple în zona asiatică (foarte bun pentru tâmplărie).

Lujerii sunt de două feluri: cei lungi (macroblaste) şi cei scurţi (microblaste). Mugurii sunt alterni, conici, aşezaţi aproape perpendicular pe lujer.