Pomicultură

Valorificarea eficienta a conditiilor ecologice, tehnologice si social-economice de

care dispune fiecare unitate sau zona constituie unul din principalele obiective ale stiintei

si practicii agricole, pomiculturii revenindu-i, in acest sens, un important loc in crearea

resurselor agricole.

Pomicultura moderna, de mare randament, impune parametri ecologici, biologici

si tehnologici precisi in care asigurarea succesului se bazeaza pe cunoasterea corelatiei

dintre ei, alegerea soiului si portaltoiului etc., cu implicatii asupra productivitatii, si in

special, a calitatii fructelor, deziderat din ce in ce mai important. De asemenea,

rezultatele cultivarii unei specii sau a unui soi, mai ales din punct de vedere calitativ,

depind de interactiunea dintre genotip si mediu si sunt modulate de tehnicile culturale, ca

si de imputurile energetice.

Deocamdata, lipsesc cercetarile fundamentale privind modul in care speciile si

soiurile reactioneaza la diferiti agenti stresanti. De aceea, in prezent se impune, mai mult

ca oricand, aprofundarea stiintifica a conceptului de v o c a t i e p o m i c o l a pentru a

obtine productii competitive, pentru a asigura soiurilor conditiile necesare exprimarii

intregului lor potential genetic.

In prezent, in Romania exista intense preocupari pentru extinderea si

diversificarea plantatiilor de pomi si arbusti fructiferi in zonele colinare si de campie,

unde factorii naturali sunt deosebit de prielnici, cat si in cele inalte unde fiecare locuitor

doreste si are posibilitatea sa-si asigure din propria livada fructele necesare consumului

familial si chiar disponibilitati pentru turisti etc. Nu trebuie pierdut din vedere nici

impactul pomiculturii asupra decorului peisagistic al zonei.

Zonele cu vocatie deosebita pentru pomicultura trebuie precizate, aparate cu

fermitate de expansiunea edilitara, deoarece plantatiile de pomi si arbusti fructiferi, in

special din zonele colinar-montane, aduc pretioase servicii societatii. Totodata,

recomandam identificarea de noi zone pentru dezvoltarea pomiculturii si, in acest sens,

zonele inalte raspund cel mai bine eforturilor depuse. Iata de ce propunem o scurta

analiza - prezentare a acestor zone care sunt si vor fi "viitorul" pomiculturii romanesti si

nu numai, aceasta nu in detrimentul celorlalte zone, ci ca o completare a lor.

Locul agriculturii zonelor inalte in contextul ansamblului agriculturii si al

economiei nationale trebuie bine definit datorita importantei deosebite a acestuia.

Importanta sa deriva din inestimabila valoare in productia animaliera si in cultura pomilor

- ramuri ale productiei agricole dintre cele mai intensive, de dimensiuni si structuri

adoptate in decurs de secole conditiilor ecologice din zonele colinare si de munte. S-a

conturat, astfel, functia agriculturii zonelor inalte in realizarea unor produse agricole,

indeosebi fructe, care permit folosirea la maximum a conditiilor naturale. In plus, datorita

practicarii unei agriculturi cu preponderenta de tip biologic se realizeaza un echilibru

agroecologic intre activitatile de productie agricola si protectia mediului inconjurator.

La sfarsitul acestui mileniu, suprafata arabila a tarii noastre nu poate depasii 10

milioane hectare, ceea ce ar reveni cca. 0,4 ha/locuitor.

Pentru sporirea resurselor alimentare si economice este necesar utilizarea cu o

eficienta maxima a intregului fond funciar pretabil agriculturii, precum si prin

reintroducerea in circuitul agricol si a terenurilor inalte, in special a celor asa - zise

"improprii". Pentru ajungerea la acest deziderat se pune problema efectuarii unor lucrari

de imbunatatiri funciare specifice, pe bazine hidrografice, activitati privind prevenirea si

combaterea eroziunii solului, corectarea reactiei acide a solului, eliminarea excesului de

apa etc.

In prezent, castiga tot mai mult teren teza privind reconsiderarea agriculturii

traditionale, pe fondul agriculturii intensive care raspunde celor mai complexe obiective:

asigura sporuri constante de productie, mentine echilibrul ecologic, satisface restrictiile

de ordin financiar si material. Aceasta reconsiderare nu vizeaza practicarea unor metode

arhaice in agricultura, ci, dimpotriva are in vedere introducerea celor mai moderne

tehnologii care sa permita asigurarea protectiei mediului, regenerarea naturala a fertilitatii

solului, mentinerea insusirilor genetice ale soiurilor.

Agricultura colinar montana, in mod deosebit, este avizata pentru un astfel de tip

mixt de agricultura biologico-intensiva, in cadrul careia pomii, in general, si arbustii

fructiferi, in special, au multiplul rol de restructurare a solului, de fertilizare biologica, de

prevenire a eroziunii solului, de imbunatatire a calitatii mediului etc.

Teritoriul colinar montan agricol raportat totalului fondului funciar al tarii noastre

reprezinta cca. 31% din suprafata.

Sunt considerate zone inalte pentru pomicultura formele de relief cu altitudini de

500 - 800 m, uneori chiar pana la 1000 m, precum si depresiunile submontane si

intramontane.

Suprafata tarii noastre, cuprinsa intre 500 si 1000 m altitudine, este de 4110626

ha, din care cca 55% este ocupata cu paduri, cca. 25% arabil, iar restul de 20% alte

folosinte agricole in care este cuprinsa si cultura pomilor (Gr. Mihaiescu, 1982).

Plantatiile de pomi situate in zonele inalte reprezinta peste 15% din patrimoniul

pomicol al tarii noastre si dau peste 14% din productia de fructe. La aceasta se mai

adauga cca. 2% productiua de fructe de arbusti care cresc spontan, se recolteaza si se

valorifica. Unele specii pomicole (nuc, alun, castan, scorus, corn, mar, prun) in anumite

conditii tehnologice corelate cu conditiile ecologice pot avea o longevitate remarcabila,

cu actiune benefica asupra mediului. Totodata, aceste specii au importanta deosebita

economica si sociala.

De-a lungul timpului, o parte apreciabila din pomicultura s-a deplasat la campie