Managementul Mediului

Factorii de mediu

Mediul înconjurător este constituit din totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin activitatea umană, care în strânsă interacţiune influenţează condiţiile de viaţă ale omului şi de dezvoltare a societăţii.

Apa, aerul şi solul, elemente constituente ale biosferei, sunt cunoscute şi sub denumirea de factori de mediu, în fiecare dintre acestea se dezvoltă o faună şi o floră specifice, cărora, pentru a putea supravieţui, trebuie să li se asigure un mediu ambiant cât mai curat și sănătos.

Solul

Solul este definit ca fiind stratul afânat, moale și friabil, care se găsește la suprafața scoarței terestre și care, împreună cu atmosfera, constituie mediul de viață al plantelor. Jean Dorst afirmă că: „cea mai preţioasă bogăţie naturală este fără îndoială solul".

El este un corp natural format în timp îndelungat în urma unor procese pedogenetice şi are alcătuire complexă.

Procesele pedogenetice, de natură fizică, chimică si biologică, sunt strâns legate de natura rocilor (roca-mamă a solului), de condiţiile climatice, biologice, de vegetaţie.

Rocile sunt degradate, alterate şi transformate în scoarţa de alterare, care stă la baza formării solului.

Plantele sunt descompuse pe cale chimică si, cu ajutorul unor organisme, sunt transformate în humus, care, împreună cu substanţele minerale, stă la baza fertilităţii solului.

Factorii pedogenetici sunt: clima (temperatură, precipitaţii); rocile; vegetaţia; apa, care participă la alterarea materiei organice şi dizolvă materia minerală, formând soluţia solului care ajută la hrănirea plantelor; relieful contribuie la diferenţierea locală a solurilor. De asemenea, trebuie luaţi în seamă factorul timp şi factorul antropic.

Solul se numără printre marile bogăţii ale omenirii şi este considerat un adevărat organism viu; de activitatea microflorei şi microfaunei specifice depinde întreaga comunitate a lumii vii de pe planeta noastră.

Solul este reprezentat prin partea superficială a scoarţei terestre şi s-a format ca urmare a unui complex de procese mecanice, fizice, chimice şi biologice, desfăşurate pe lungi perioade de timp.

Solul se prezintă ca un corp tridimensional, situat la suprafaţa uscatului, cu proprietăţi şi funcţii specifice, produs în timpuri geologice prin acţiunea factorilor chimici şi biotici asupra rocilor de la suprafaţa uscatului.

Ca suport şi mediu de viaţă pentru plantele superioare, solul este unul dintre principalii depozitari ai substanţei vii, ai uscatului, ai energiei captate prin fotosinteză şi ai celor mai importante elemente vitale: carbon, azot, calciu, fosfor, potasiu, sulf.

În orice ecosistem, care cuprinde solul, acesta are două funcţii esenţiale: de depozitare şi furnizor de elemente nutritive şi apă, de recipient şi transformator de reziduuri, deci rolul de reglare a ecosistemului şi de purificator al mediului înconjurător.

1. Principalele proprietăţi ale solului

Principalele proprietăţi fizice, chimice şi biologice ale solului sunt:

• textura; structura; permeabilitatea pentru aer; permeabilitatea pentru apă; capilaritatea;

• selectivitatea; pH-ul; temperatura; fertilitatea; activitatea biologică.

Textura sau alcătuirea granulometrică a solului indică proporţia în care diferite fracţiuni granulometrice intră în alcătuirea solului, în mod curent, textura unui sol este exprimată prin conţinutul procentual de argilă, praf, nisip, pietriş şi bolovăniş.

Structura solului reprezintă proprietatea acestuia de a se desface în fragmente de diferite forme si mărimi, la o anumită umiditate, sub acţiunea unei forţe moderate.

Permeabilitatea pentru aer este proprietatea solului de a fi străbătut de aer. Ea depinde de mărimea porilor; astfel, solurile formate din particule mari, ca pietrişurile şi nisipurile, sunt foarte permeabile pentru aer. Cu cât solul conţine o cantitate mai mare de aer, cu atât procesele biologice care se petrec în sol sunt mai active.

Permeabilitatea pentru apă este proprietatea solului de a fi străbătut de apă. Ea depinde de mărimea porilor şi de volumul total al acestora. Apa din sol are un rol important în întreţinerea vegetaţiei şi în diverse procese biologice si biochimice care se petrec în sol.

Capilaritatea este capacitatea solului de a permite apei subterane să se ridice prin porii săi către straturile superficiale.

Selectivitatea este proprietatea solului de a reţine în porii săi diferite impurităţi care îl străbat, acestea fiind purtate de aer şi mai ales de apă. Ea este una dintre cele mai importante calităţi ale solului, prin care se realizează protecţia apelor subterane.

pH-uI solului indică valoarea acidităţii sau alcalinităţii lui. Această valoare depinde de concentraţia ionilor H+.

Temperatura este dependentă de structura solului. Solul primeşte căldură de la soare, de la masa incandescentă din centrul Pământului şi de la procesele biochimice, cu degajare de căldură, care se petrec în sol.

Fertilitatea este proprietatea solului de a acumula, păstra şi furniza toate elementele nutritive (apă, aer, hrană) necesare plantelor pentru ca acestea să-şi poată îndeplini ciclul vegetal. Cu alte cuvinte, ea exprimă capacitatea de producţie a terenurilor agricole. Fertilitatea este calitatea solului, care-1 deosebeşte de orice alt corp natural.