Etologie

Taxonomia suinelor

Din punct de vedere taxonomic, suinele se încadrează în:

- regnul Animal;

- încrengătura Chordata;

- subîncrengătura Vertebrata;

- clasa Mammalia;

- subclasa Eutheria (sau Placentata);

- supraordinul Ungulata;

- ordinul Artiodactyla (sau Paricopitate);

- familia Suidee;

- subfamilia Suinae;

- genul Sus.

COMPORTAMENTUL NUTRIŢIONAL (TROFIC)

Suinele sunt animale omnivore, având aparatul digestiv adaptat ingerării şi digestiei furajelor vegetale (boabe şi grăunţe de cereale, ierburi, rădăcini, tuberculi, fructele unor arbori) şi a furajelor de origine animală (insecte, larve etc.). Comportamentul alimentar propriu-zis este precedat de activităţi comportamentale specifice, iniţiate de animal cu scopul de a identifica sursa de hrană. Această activitate de investigare se bazează, în foarte mare măsură, pe simţul olfactiv care, la porc, este foarte bine dezvoltat. Cu ajutorul simţului olfactiv, porcinele au capacitatea de a depista în stratul superficial de sol (la adâncimi cuprinse între 10 şi 30 cm) diferite rădăcini, tuberculi, insecte sau larve pe care le consumă după ce acestea sunt scoase din sol prin râmare.

Suinele întreţinute pe păşune se hrănesc atât cu ierburile de pe păşune cât şi cu diferite rădăcini, tuberculi, insecte şi larve care se găsesc în stratul superficial al solului. Pentru a-şi procura întreaga cantitate de nutreţuri de pe păşune, porcinele au nevoie de 6 - 7 ore pe zi.

Consumul de furaje pe păşune se desfăşoară în mai multe reprize de păşunat care alternează cu reprizele de odihnă, somn şi îmbăiere. Reprizele cele mai lungi de păşunat au loc în perioadele mai răcoroase ale zilei, respectiv dimineaţa între orele 6:00 şi 9:00 şi după-masa între orele 15:00 şi 18:00. Pe timp de caniculă, porcinele se retrag în zonele mai umede şi umbrite ale păşunii unde se odihnesc şi dorm.

Dacă au posibilitatea, porcii se îmbăiază în apele puţin adânci şi nămoloase de la marginea bălţilor, lacurilor, râurilor şi canalelor. Ierburile de pe păşune sunt rupte cu ajutorul incisivilor, apoi bolul alimentar este supus unei masticaţii prelungite după care acesta este deglutit. Uneori, după masticarea prelungită a bolului alimentar acesta nu este înghiţit ci, după ce sucul celular din plantele masticate a fost înghiţit, resturile vegetale sunt eliminate din cavitatea bucală pe păşune.

Cantitatea de masă vegetativă ingerată pe păşune poate varia în limite largi, în funcţie de vârsta, masa corporală a animalelor, cantitatea şi calităţile nutritive a ierburilor ce formează covorul ierbos, precum şi de particularităţile individuale ale suinelor. În funcţie de aceşti factori, cantitatea de masă vegetativă ingerată pe zi şi animal este de 6 - 10 până la 20 kg. În cazul tehnologiilor moderne de creştere, furajele care alcătuiesc raţia furajeră sunt gata preparate (măcinate, uruite, tocate, umectate etc.) şi administrate în cantităţi suficiente.

În aceste cazuri, timpul necesar pentru consumul furajelor se reduce semnificativ, la 20 - 30 de minute pe zi. Deşi raţia administrată satisface necesarul de substanţe nutritive şi anulează, deci, senzaţia de foame, modul de administrare al raţiei şi ingerarea rapidă a furajelor nu asigură condiţiile stimulatorii necesare pentru manifestarea comportamentului explorativ, comportament cuplat cu cel trofic. Ca urmare, după consumarea raţiei, porcinele rămân în zona de furajare, unde execută mişcări de râmare (în jgheabul de furajare, pe pardoseală sau pe pereţii boxei) şi de masticaţie în gol. Concomitent cu aceste activităţi „în gol” are loc o secreţie continuă de suc gastric care poate produce ulcere gastrice, afecţiuni care sunt mai frecvente în cazul administrării furajelor combinate măcinate prea fin.

Pentru a reduce incidenţa afecţiunilor digestive şi a diferitelor tulburări de comportament alimentar, chiar în sistemele intensive de creştere,suinelor li se vor administra, suplimentar, şi furaje suculente (lucernă verde,morcovi furajeri, sfeclă furajeră, cartofi, napi etc.). Consumul voluntar de furaje precum şi viteza de consum a furajelor este influenţată de o serie de factori, între care: vârsta, masa corporală, starea fiziologică şi individualitatea animalelor, tipul furajelor ce compun raţia, modul de preparare şi de administrare al furajelor, precum şi de factori de mediu ambiant. În sistemele moderne de creştere, pentru diferitele categorii fiziologice de suine sunt stabilite raţii furajere având caracteristici nutritive specifice. Pentru vierii de reproducţie se vor asigura (în funcţie de vârstă, masă corporală şi intensitatea de utilizare la reproducţie) 2,5 - 3 kg furaj combinat pe zi.

Pentru scroafele gestante (în funcţie de vârstă, masa corporală şi luna de gestaţie) se vor asigura 3 - 3,5 kg furaje combinate, iar pentru scroafele în lactaţie cantitatea de furaje combinate poate să ajungă la 3 - 5,5 kg pe zi, în funcţie şi de numărul de purcei alăptaţi. La tineretul suin supus procesului de îngrăşare, necesarul de furaje combinate depinde de greutatea animalelor şi de sporurile medii zilnice preconizate.

Este de remarcat că în cadrul fiecărei rase de suine există familii la care atât viteza de consum cât şi consumul voluntar de furaje este mai mare decât media specifică pentru rasa respectivă. Aceste animale realizează şi cele mai ridicate sporuri de creştere în greutate, iar perioada de creştere şi îngrăşare se reduce semnificativ ( A.F. Fraser, 1974).

Consumul voluntar de furaje este mai ridicat în cazul suinelor întreţinute în boxe colective faţă de animalele întreţinute în boxe individuale. Simţul gustativ al porcinelor este bine dezvoltat.