CAPITOLUL 1
DEFINIŢIA ŞI OBIECTUL DE STUDIU
AL ECOLOGIEI
Noţiunea de ecologie a fost introdusă în ştiinţă de marele biolog
german Ernst Haeckel, 1866. Opera sintetică a marelui biolog Charles
Darwin, “Originea speciilor”(1859) a avut un rol hotărâtor în
delimitarea ecologiei ca ştiinţă, deoarece s-a demonstrat convingător
importanţa conexiunilor în procesul evoluţiei.
După Haekel, ecologia este „ştiinţa care studiază relaţiile
complexe directe sau indirecte dintre organisme şi mediu”.
Obiectul de studiu al ecologiei îl formează relaţiile dintre organisme şi
mediu pe de o parte şi relaţiile între organisme pe de altă parte. De
exemplu, hrănirea este trăsătura universală a lumii vii : organismele îşi
iau hrana din mediu, deci organismele sunt în relaţie directă cu
mediu, prin hrănire.
În 1972, Krebs defineşte ecologia ca „studiul interacţiunilor ce
determină distribuţia şi abundenţa organismelor”. Ecologia se
preocupă de acţiunea legilor biologice şi fizice, precum şi reacţia
organismelor prin minunatele adaptări. De exemplu, în frigul polar,
vulpea polară nu tremură deloc, tocmai pentru faptul că prezintă
adaptări care îi permit supraveţuirea.
O definiţie mai sintetică a ecologiei este dată de academicianul
profesor N. Botnariuc, în viziunea căruia, ecologia este „ştiinţa care
studiază sistemele supraiindividuale de organizare a materiei vii
(populaţie, biocenoză, biosferă) integrate în mediul lor abiotic.”
Definiţia subliniază unitatea, integrarea sistemelor biologice cu mediu,
idee care particularizează principiul filozofic al unităţii şi interacţiunii
permanente şi universale a sistemelor şi proceselor. Datorită legii
generale a unităţii şi interacţiunii sistemelor, lumea vie nu poate să
4
existe decât în interacţiune concretizându-se manifestarea legii
biologice a unităţii şi interacţiunii organismelor cu mediul lor. În
ceea ce priveşte unitatea şi conexiunea organismelor cu mediul,
precum şi interacţiunile dintre acestea menţionăm două aspecte
esenţiale: în primul rând, lumea vie şi lumea nevie sunt formate din
aceleaşi elemente chimice; în al doilea rând, unitatea constă în
schimbul permanent de materie, energie şi informaţie între organisme
şi mediul lor, deoarece organismele sunt sisteme deschise şi pentru a
exista, ele trebuie să realizeze acest schimb, tradus prin nevoia de
respiraţie, hrănire etc.
Interacţiunea dintre organisme şi mediu care asigură perenitatea
înseamnă, pe de o parte, influenţa factorilor abiotici (lumină,
temperatură, precipitaţii, etc.) asupra organismelor (plante şi animale),
influenţe care se datoresc variaţiei acestor factori, iar pe de altă parte,
influenţa pe care organismele o exercită asupra locului de viaţă şi
asupra factorilor climatici. (fig.1).
USAMV Iasi
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
