Agrotehnica - Ca Știință

Tema 1: Agricultura – ramură a economiei naţionale. Agrotehnica – ca ştiinţă.

1.1 Obiectivele şi particularităţile agriculturii ca ramură a economiei naţionale.

1.2 Obiectivele şi particularităţile agrotehnicii ca ştiinţă.

1.3 Particularităţile fondului funciar al R. Moldova.

1.4 Noţiuni de biosferă, biocenoză, agrofitocenoză

1.1 Obiectivele şi particularităţile agriculturii ca ramură a economiei naţionale.

Producerea agricolă este o producere specifică şi are unele deosebiri faţă de industrie, ele sunt:

Plantele în agricultură sunt folosite în calitate de colectori a energiei solare unde se conservează sub formă de substanţă organică. Masa biologică ce se formează pe planetă constituie 0,1% din energia solară, care cade pe pământ 50% din ele sunt folosite la respiraţie.

Anual pe pământ în rezultatul procesului de fotosinteză se formează 164miliarde tone de materie organică, inclusiv pe litoral 110 miliarde tone restul în oceanul mondial. Aproximativ 5% din masa organică formată se fixează în sistemele agroecologice şi este folosită de către om.

Cantitatea medie de căldură care revine la 1 cm2 pe planetă este egală cu 168 kkal, 56 din ele sunt înghiţite de atmosferă, 40 kkal sunt reflectate de la suprafaţa pământului şi rămân pe pământ 72 kkal. Din aceste 72 kkal 50% sunt folosite pentru evaporarea apei. Pe teritoriul Moldovei la Nord 105kkal/cm2, Centru 110 kkal/cm2, Sud 115 kkal/cm2. Pentru formarea recoltei e necesar de 80-90 tone de CO2 (în atmosferă se află 2,3 trilioane de tone), în oceanul mondial se află de 6 ori mai mult, în atmosferă – 12x 104 tone. Tot aerul se află în stratul de jos al atmosferei mai ales la 5 km. Însă aer se poate întâlni şi la înălţime de 20.000km. Necesitatea diurnă de O2 a unui om este de 800 gr., anuală 300kg Plantele sunt obiecte strângătoare de energie. Ele sunt folosite de om ca obiect al muncii şi ca unelte de muncă. Ca obiect al muncii plantele exercită asupra sa acţiunea agricultorului, cum este alegerea soiului, crearea soiurilor şi hibrizilor noi, determinarea densităţii plantelor la suprafaţă, stabilirea termenilor de însemînţare. Ca unelte de lucru plantele refac natura, ele folosesc energia luminii pentru crearea substanţei organice. Cu ajutorul plantelor se efectuează legăturile ecologice în natură şi în agrosisteme. Plantele au o acţiune puternică asupra societăţii. Relaţiile din societate depind în mare măsură cui aparţin aceste plante.

Producerea agricolă ocupă teritorii imense. Suprafaţa totală ce este folosită an de an pentru semănatul culturilor pe glob este egală cu 1,4 miliarde de hectare sau aproximativ 10 % din toată suprafaţa uscatului. Lărgirea suprafeţei de semănate în multe raioane ale planetei este limitată deoarece pe 20 % sunt ocupate de munţi, pe 20 % din teritoriu este frig, altele 20 % sunt ocupate de pustiuri, 10 % au o grosime a solului care nu dă posibilitate de a lucra, restul 30 % este folosit mai puţin de jumătate. Aceasta suprafaţă mare este necesară pentru a colecta energia solară. Ocupând suprafeţe mari agricultura deseori întâlneşte multe obstacole naturale cu care este greu de a lupta, cum ar fi îngheţurile, secta, revărsările râurilor, ploile abundente ş.a.

Ca ramură a economiei naţionale este producere continuă sau neîntreruptă. În afară de aceasta nivelul dezvoltării agrotehnicii la momentul actual nu este atât de înalt pentru a satisface necesitatea de a forma rezerve de lungă durată, totodată multă producţie alimentară nu are capacitatea de a se păstra timp îndelungat, de acea este necesar de a produce producţie alimentară în fiecare an.

La baza producerii agricole se află organizme vii, plantele, animalele, microorganizmele. De acea această producere se mai numeşte biologică. Pentru ridicarea producerii este nevoie de a cunoaşte biologia acestor organizme.

Creşterea plantelor de cultură este un proces îndelungat care este legat cu factorii de vegetaţii o parte din care practic nu pot fi reglate de om, singur planta este un organism viu şi este mai complicat decât orice maşină. Maşina este creaţia omului şi poate fi dirijată de mentalitatea lui, pe când în biologia plantelor sunt multe întrebări pe care omul nu le cunoaşte până la sfârşit. Cum sunt: Schimbul de substanţe, procesul de fotosinteză, ereditatea. De acea dirijarea formării roadei este mai complicată, necătînd la aceasta ştiinţa agronomică şi practica au ajuns la succese mari, cultivarea roadelor înalte, însă ele rămân în urmă faţă de dezvoltarea tehnicii.

În agricultură este caracteristic efectuarea lucrului în ciclu, este foarte încordată perioada de vegetaţie. În timpul căreea în unele faze sunt momente critice, în privinţa îndeplinirii lucrărilor ele necesită îndeplinire în termeni optimali ( semănatul, combaterea organismelor nocive, recoltarea). În agricultură braţele de muncă nu pot fi folosite uniform, în afară de aceasta în timpul lucrului muncitorii de obicei lucrează separat. De acea este nevoie de o conştiinţă înaltă.

În agricultură este folosită tehnica specială, care în cele mai multe cazuri lucrează în mişcare, deseori această tehnică este folosită numai la sezon, în afară de aceasta ea este costisitoare şi voluminoasă.

În agricultură suprafaţa terenului este limitată.

1.2 Obiectivele şi particularităţile agrotehnicii ca ştiinţă.

Agrotehnica face parte din ciclul de discipline agronomice a ştiinţei agricole. Ea se mai numeşte agricultură generală sau agrologie. Conţinutul agrotehnicii este expus în 5 compartimente.

1. Teoretic general, unde sunt expuşi factorii de vegetaţie şi metodele agrotehnice pentru mărirea utilizării lor. Tot aici se descriu legile ştiinţifice ale agrotehnicii, precum şi regimurile solului termic, hidric, aerian, de nutriţie, fertilitatea solului şi humusul.

2. Sistemele agrotehnicii – ştiinţă despre felurile folosirii raţionale şi creşterii eficacităţii agriculturii.

3. Asolamentele, necesitatea şi argumentarea ştiinţifică a alternării plantelor de cultură, alcătuirea şi valorificarea asolamentelor. Sistemele de asolamente.

4. Lucrarea solului în care se studiază întrebările generale, sarcinile, argumentarea teoretică precum şi sistemele de lucrare a solului în asolamentele din Republica Moldova cât şi concret pentru fiecare cultură.

5. Buruienile şi combaterea lor.

Locul principal în agrotehnică îl ocupă asolamentele sau alternarea corectă a plantelor de cultură şi lucrarea solului.

Sarcinile agrotehnicii ca disciplină teoretică şi practică sunt elaborarea unui complex agronomic care ar putea ridica roada tuturor plantelor de cultură precum şi a fertilităţii solului cu ajutorul diferitor metode fizice, chimice şi biologice cu care vom acţiona asupra solului şi asupra plantelor ţinând seama de condiţiile climaterice şi economice ale zonei date.

La baza elaborării unui astfel de complex agronomic se află evidenţierea principalelor legături dintre plante şi sol şi atmosferă întru condiţiile zonei date. În acest scop în agrotehnică se folosesc diferite metode de cercetare, cum sunt fizice, chimice, şi biologice. În aşa fel agrotehnica este strâns legată cu alte discipline. Unele din ele servesc ca bază pentru agrotehnică cum ar fi fizica, chimia fizică coloidală, fiziologia plantelor etc. La rândul său agrotehnica serveşte ca bază pentru aşa discipline cum este fitotehnia, pomicultura, viticultura precum şi pentru unele discipline economice cum ar fi organizarea muncii. Toate aceste discipline în ansamblu ca o sarcină generală de a mări roada şi a căpăta aceste roade stabile pe ani. Pentru primirea roadei înalte este necesar de a cunoaşte cerinţele acestor culturi faţă de factorii de vegetaţie cum sunt umiditatea, căldura, substanţele nutritive.