Moromeții

Romanul Morometii, veritabila saga a unei familii de tarani din spatiul rural interbelic, fixeaza in eternitate o realitate pierduta, aceea a satului romanesc traditional pe cale de disparitie, a ultimilor tarani arhaici, autentici, care se pierd treptat in negura devoratoare a timpului si a unei istorii necrutatoare. De altfel, romanul se deschide amplu, sub semnul unei temporalitati inca blande, cu memorabila fraza: in campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare. Temporalitatea este insa drama personajelor lui Marin Preda, asa cum el insusi marturiseste in Cel mai iubit dintre pamanteni: Aici e eroarea, coboram in temporal, temporalul e infernul. Cine ne impiedica sa traim prin intemporalul din noi? , ma intrebam, stapanit de o totala neputinta de a intelege neintelegerea. Pe panta temporala similara cu cea a lui Dante din Divina Comedie, in Morometii asistam la o dubla coborare: din netimp, avand cazul sau particular, timpul circular, in timpul profan, cat si din timpul profan intr-un timp aparent nemiscat, senzatie generata de apropierea de marginile texturii materiale a lumii comune. De aici rezulta aceasta falsa protectie a lui Moromete, nemiscarea si amagirea lui: situat intr-un taram al aparentelor, el are iluzia ca niciodata nu se va schimba nimic. Lucrul este fals: el va decadea din postura de patriarh, stapanitor si protector al familiei, turnul de fildes al propriei lumi se va prabusi cu zgomot de tunet, in momentul venirii noii oranduiri, cea comunista. Intemporalul din el se epuizeaza prin aceasta stranie senzatie de nemiscare, de contemplativitate interioara a lumii: aceasta este vina pe care nici macar nu o constientizeaza, prins in discutii interminabile despre oamenii politici ai vremii.

Timpul acesta, curgand dupa un tipic bine studiat, in acelasi ritm in care curge apa Dunarii la vale, la campie, nu semnaleaza factologic nimic deosebit: Morometii iau cina linistiti in tinda, la o masa joasa de lemn, pe niste scaunele cat palma, mancand traditionala mamaliga. Cei trei frati mai mari, Paraschiv, Nila si Achim, provin dintr-o alta casatorie, fiind din aceasta cauza pusi intr-o situatie oarecum defavorizata fata de restul familiei. De aceea, simbolic, prefigurand conflictul de mai tarziu, ei se asaza mai departe, parca gata de a-si lua zborul. In schimb, Catrina, sotia lui Moromete, se grupeaza cu propriile progenituri: De cealalta parte a mesei, langa vatra, jumatate intoarsa spre strachinile si oalele cu mancare de pe foc, statea intotdeauna Catrina Moromete, mama vitrega a celor trei frati, iar langa ea ii avea pe ai ei, pe Niculaie, pe Ilinca si pe Tita, copii facuti cu Moromete. Dar Catrina fusese si ea maritata inainte de a-1 lua pe Moromete: barbatul acesta ii murise in timpul razboiului. Catrina este o femeie muncitoare, supusa unui scop utilitar, ca de altfel toate femeile de la tara. Singurele indatoriri ale unui ...