Moara cu noroc de Ioan Slavici

Ioan Slavici, scriitor de marca al epocii marilor clasici, personalitate reprezentativa a literaturii romane este dupa cum afirma Titu Maiorescu " un scriitor realist si poporal", sau Caragiale " un spirit classic authentic al literaturii romane".

Contemporan si prieten cu Alecsandri, Caragiale, Maiorescu, Sadoveanu, lasa posteritatii o opera diversa si inegala care cuprinde: povesti, nuvele (Popa Tanda, Moara cu Noroc ), romane (Mara), teatru, memorii.

"Moara cu Noroc e o nuvela solida cu subiect de roman[...]drama complexa a lui Ghita este analizata magistral".

Moara cu noroc a aparut in anul 1881 in volumul "Novele din popor", reprezentativ pentru viziunea lui Slavici asupra lumii satulu. Este o nuvela psihologica, realista, care are in centru personajul.

Moara cu noroc este o nuvela, adica o specie epica in proza, cu o constructie riguroasa, un fir narativ central; personajele relative putine pun in evident evolutia protagonistului. Se observa tendinta de obiectivare, impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a-III-a, veridicitatea. Este o nuvela psihologica prin tema, natura conflictului interior si modalitatile de investigare psihologia a personajului.

In primul rand, tema sustine caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste ale dorintei de inavutire pe fundalul societatii ardelenesti se la sfarsitul secolului al-XIX-lea.

Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspective. Din perspestiva sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social, din perspective moralizatoare, prezinta urmarile setei de inavutire care zdruncina linistea sufleteasca si duce la pierzanie, din perspectiva psihologica, nuvela prezinta conflictul interior din sufletul lui Ghit, sfasiat din dorinta de a ramane om cinstit si dorina de a se imbogati alaturi de Lica.