Luceafărul - comentariu

I. Contextul aparitiei, curentul literar

A aparut in 1883, in Almanahul Societatii Academice Social Literare "Romania Juna", apoi in "Convorbiri literare"

Apartine romantismului prin:

o Tematica:

- Relatia geniu-societate

- Iubirea absoluta in antiteza cu cea comuna, lumeasca

- Conditia omului comun

o Elemente de structura:

- Alternanta terestru-cosmic

- Amestecul speciilor (elegie, meditatie, idila, pastel, satira)

- Amestecul genurilor (epic, dramatic, liric)

o Elemente de continut:

- Metamorfozele lui Hyperion

- Zborul cosmic

- Cadrul nocturn

- Visul pamantencei

- Centrul universului

- Reminiscentele mitologice

- Iubirea incompatibila

o Preferinta pentru formula alegorica:

- Mesajul se ascunde in spatele unor reprezentari de basm

- Personajele au valoare simbolica

o Limbajul expresiv si muzical

II. Geneza

Poemul porneste de la surse specific romantice:

o Basmul romanesc ""Fata in gradina de aur", cules de austriacul Richard Kunisch si prelucrat si versificat de Eminescu,in cinci variante

o Mitul zburatorului din folclorul romanesc

o Mitologia greco-romana

o Filosofia lui Arthur Schopenhauer despre conditia nefericita a geniului si antinomiile dintre geniu si omul comun

III. Structura operei:

o Tema:

"Luceafarul" este considerat o meditatie alegorica pe tema romantica a geniului, insingurat,si nefericit, incapabil sa se conformeze unei societati medicre, fara valori.

Teme secventiale:

- Conditia efemera a omului de rand

- Iubirea incompatibila

- Innobilarea omului prin magia iubirii

- Raportul omului cu transcendenta,

- Aspiratia spre absolut

- Natura duala a fiintei umane

Dupa viziunea lui Tudor Vianu si lui Nicolae Manolescu, poemul poate fi considerat si o meditatie despre natura contradictorie a sufletului uman, pentru ca "vocile" lirice ale textului pot fi considerate ipostaze contradictorii ale aceluiasi eu liric.

o Titlul avertizeaza cititorul ca se afla in fata unei alegorii. "Vocile" din text nu sunt decat simbolurile conditiei umane:

- Luceafarul (Hyperion) - simbolul geniului insetat de materialitate si afectiuine, prin destinul sau unic, implinit in planul creatiei, dar ratat la nivel afectiv si social.

- Catalin - omul teluric, efemer

- Demiurgul - spiritul suveran, impersonal

- Catalina - muritoarea care tanjeste dupa absolut.

o Relatia autor-eu liric poate fi interpretata in doua moduri:

- Autorul se indentifica prin vocea lui Hyperion; vorbind despre singuratatea Luceafarului, poetul vorbeste despre sine

- Autorul se proiecteaza in fiecare dintre cele patru voci lirice, fiecare dintre acestea fiind o masca a eului eminescian

o Tipul de lirism implicat in text, este cel al rolurilor si al mastilor, pentru ca eul isi multiplica vocile/mastile in concordanta cu propriile contradictii interioare.

o Compozitia este configurata prin strategii specifice discursului narativ, este de un echilibru clasic, dupa un model inchis, sferic. Poemul contine doua planuri aflate in antiteza: terestru (uman) si cosmic (universal) si patru unitati compozitionale = o structura polifonica (pe mai multe voci)

Partea intai: strofele 1-43

- Decor romantic

- Povestea iubirii intre fiinte ce apartin unor lumi diferite

- Aspiratia fetei de imparat spre absolut

- Nostalgia iesirii din absolut a Luceafarului

- Apropierea celor doua planuri intr-un spatiu imaginar, ideal, in "oglinda visului".