Luceafărul

Curent literar manifestat pe plan european, in prima jumatate a secolului al XIX-lea, romantismul impune primatul sentimentului si al fanteziei creatoare, subiectivitatea, afirmarea individualitatii creatoare, fascinatia misterului si a exceptionalului, interesul pentru folclorul local si mituri, preferinta pentru anumite motive literare si teme, precum: trecutul istoric, iubirea si natura, geniul, sau pentru atitu?dini poetice specifice (melancolia, singuratatea, reveria, contemplatia).

Creatia eminesciana valorifica in mod original particularitatile romantismului, utilizand un timbru aparte. Aceste particularitati sunt reflectate in poemul-sinteza Luceafarul, aparut in 1883, in Almanahul Societatii Academice Social-Literare Romania Juna din Viena, fiind apoi reprodus in revista Convorbiri literare.

Viziunea romantica e data de tema, de relatia geniu-societate, de motivul luceafarului, de structura, de alternarea planului terestru cu planul cosmic, de cosmogonii, de amestecul speciilor (elegie, meditatie, idila, pastel), de metamorfozele lui Hyperion.

Poemul apartine la romantism atat prin particularitatile de structura (comunicarea in textul poetic/ raportul autor-eu liric; lirism; elemente de compozitie in textul poetic: titlu, incipit, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta - motiv poetic, laitmotiv; nivelurile textului poetic), cat si prin acelea de limbaj si expresivitate (caracteristicile limbajului poetic; imaginar poetic; procedee artistice/ figuri de stil; elemente de prozodie).

Surse ale poemului, de ordin folcloric si filozofic, sunt: basmul romanesc Fata in gradina de aur cules de austriacul Richard Kunisch, motivul zburatorului, dar si antinomiile dintre geniu si omul comun din filozofia lui Arthur Schopenhauer.