Poemul ,,Luceafarul" apartine perioadei capodoperelor, periodei finale a creatiei sale si poate fi considerat, cum marturisea Tudor Vianu, expresia cea mai desavarsita a lirismului erotic si filozofic eminescian.
Geneza poemului este complexa. In primul rand geneza este folclorica pentru ca valorifica basmul ,,Fata in gradina de aur" cules de germanul Kunisch intr-un voiaj prin tarile romane si de asemenea mitul zburatorului. Alt punct de plecare este profunda cultura filozofica a poetului prin aprofundare filozofilor germani cu Kant si Schopenhauer de la care preia viziunea asupra geniului. Desigur poetul are in vedere si propria-i viata ridicata la rang de simbol (poetul a avut constiinta geniului sau).
In toate prelucrarile basmului (cinci) poetul dezbate problematica geniului. In forma finala, Eminescu mai pastreaza doar cadrul de basm. Aceasta varianta este un poem filozofic in care tema romantica a conditiei omului de geniu capata stralucire desavarsita.
Semnificatii. Problema geniului este ilustrata de poet prin prisma filozofiei lui Schopenhauer, potrivit careia cunoasterea lumii este acesibila numai omului superior, singurul capabil sa depaseasca sfera subiectiva si sa se inalte in sfera obiectivului. In antiteza cu geniul, omul obisnuit nu-si poate depasi conditia subiectiva. Aceasta semnificatie o marturiseste poetul intr-un manuscris.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
