La țigănci

Scrisa la Paris in 1959, nuvela,, La tiganci de Mircea Eliade a aparut pt prima oara in anul 1962 in revista, "Destin de la Madrid", iar la noi in 1967, in revista, "SecolulXX" fiind apoi inclusa in volumul, "La tiganci" si alte povestiri, cu un studiu introductiv de Sorin Alexandrescu. Nuvela face parte din creatia literara scrisa dupa al doilea razboi mondial, perioada ce ilustraza ideea ca opozitia dintre real si ireal, dintre sacru si profan se estompeaza, intre accestea nemaiexistand hotare bine determinate.

Subiectul nuvelei este plasat in Bucurestiul de altadata, cardru des intalnit in opera lui Eliade, intrucat el considera ca, orice loc natal constituie o geografie sacra. pentru cei cei care l au parasit, orasul copilariei si adolescentei devine totdeauna un oras mititic (Mircea Eliade-incercarea labirintului). Realizarea fantasticului in aceasta nuvela se face prin imbinarea planului real cu cel ireal, secventele epice fiind dominate pe rand de unul din aceste planuri. Epicul dublu este relevat de existenta in planul secund a unor elemente semnificative, apartinand celuilalt plan, decat cel dominant in secventa epica respectiva. Nuvela se structureaza in opt secvente, comform planului real si ireal dominant, distribuite simetric, cu intrari si iesiri din timp si din lumi paralele.

Secventa I este dominanta de planul real, dar in secundar se manifesta irealul, prin cateva elemente cu semnificatii mitice si mistice. Profesorul Gavrilescu se intoarce acasa cu tramvaiul de la lectiile de pian, pe o caldura, incinsa si inabusitoare fiind obsedat de colonelul Lawrence, si de aventurile lui in Arabia, despre care auzise vorbind pe niste studenti si despre care nu stia mare lucru, ci numai ca, arsita. l-a lovit in crestet. cao sabie. cautandu si portminelul ca sa si cumprere bilet, vine vorbade locul numit, "la tiganci", despre care unul dintre calatori, crede ca esteo rusine, dar Gavrilescu este fasciinat de acest loc, considerand ca, pe o arsita ca asta, e o placere, pentru ca este umbrit de nuci batrani. Alta obsesie a prodfesorului este monotonia vietii cotidiene, sugerata de obisnuintele zilnice, trec regulat cu tramvaiul asta de trei ori pesaptamana, desi el ar merita altceva pentru ca are, o fre de artist. banalitatea vietii este definita de interese materiale, Gavrilescu socotindu si castigul in bani si lectii de pian care l au obosit spiritual. Isi aduce aminte ca si a uitat servieta cu partituri la eleva sa, Otilia, nepoata doamnei Voitinovici, din strada Preoteselor. Coboara din tramvai cu intentia sa l ia in sens invers pentru a si recupera servieta, se simte foarte obosit desi este inca,, in floarea varstei, avand numai patruzeci si noua de ani.

Isi aminteste de tinerete, atunci cand nu l interesa aspectul material al vietii,, cand esti tanar si artist, le suporti pe toate mai usor, la Charlottenburg, cand era nemancat si,, fara nici un ban in buzunar. Auzi ...