Ipostaze ale Călugărului în Decameronul

Giovanni Baccaccio s-a nascut in anul 1313 din dragostea nelegitima a negustorului florentin Boccaccio din Chelino si a unei frantuzoaice. Dupa nasterea lui Govanni, tatal sau si-a parasit amanta iar pe copil l-a adus la Florenta. El este cel de-al doilea mare umanist italian, contemporanul mai tanar al lui Francesco Petrarca. Erudit cunoscator al literaturii clasice, umanist renumit, Boccaccio utilizeaza motive, teme si subiecte luate din mostenirea literara medievala, adaptandu-se insa conceptiilor si traditiilor epocii sale. Dupa cateva romane cu caracter idilic si cu reminiscente alegorice si mitologice, Boccaccio scrie Decameronul capodopera sa, care este o creatie desavarsita a sinceritatii, a realismului in arta .

Desi s-a inspirat dintr-o culegere de nuvele italiene, Boccaccio observa si noteaza moravurile contemporane, localizeaza povestirea in cadrul ei natural si isi inzestreaza personajele cu o etica pur laica: placerea este primul ideal pe care il viseaza aceasta lume. Boccaccio, creatorul adevarat al speciei nuvela, militeaza impotriva intolerantei religioase, caracteristica lumii medievale si dezvolta satira impotriva clerului si a calugarilor .

Dupa cum ne arata si titlul operei, actiunea are loc in decursul a zece zile. In timpul ciumei din Florenta sapte doamne si trei barbati se refugiaza intr-o vila din apropierea orasului pentru a scapa de contaminare si, pentru a face sa treaca timpul in mod placut, intre banchete si dansuri, se aduna zilnic (cu exceptia zilelor de vineri si sambata dedicate practicilor religioase) intr-o poiana, unde fiecare spune o poveste pe o tema prestabilita, propusa de fiecare data de ,,regele" sau ,,regina" grupului, alesi prin rotatie. La sfarsitul zilei, cele zece povestiri sunt urmate de un cantec si un dans. Astfel, Decameronul contine o suta de povesti care sunt tot atatea ilustrari epice ale unei abundente varietati de idei, pline de umor si galanterie, adesea foarte indraznete, din care nu lipsesc picanteriile.