Enigma Otiliei

Incadrarea in epoca

Publicat in 1938, Enigma Otiliei este un roman interbelic de referinta pentru a ilustra diversitatea de modele epice a perioadei, in care se mai regasesc romanul mitic si simbolic Baltagul, romanele obiective ale lui Rebreanu, cele subiective, de analiza psihologica, ale lui Camil Petrescu s. a., prin care proza noastra incepe procesul de sincronizare cu marea literatura europeana.

Viziunea despre lume este modelata de conceptiile estetice ale autorului privind raportul dintre arta si realitate. Astfel, cartea constituie un roman realist-obiectiv, social, bazat pe elemente de tipologie si caracterologie. Autorul depaseste insa formula epica traditionala, balzaciana, si face trecerea spre modernitate.

Incadrarea in specia epica

Romanul este o specie a genului epic, de mare intindere, care dezvolta o actiune complexa, cu mai multe fire narative,cu personaje numeroase, bine caracterizate si implicate in conflicte puternice.

Tipul de roman reprezentat

Enigma Otiliei reprezinta un roman de creatie ( in care predomina observatia asupra lumii exterioare), doric ( naratorul este unul demiurgic, omniscient, iar perspectiva narativa- par derriere), de factura clasica, dar care interpreteaza original si modern traditia realismului critic. Digresiunile eseistice (despre arhitectura, decoratiuni interioare, muzica, literatura, psihologie, sociologie etc), investigatiile naturaliste (analiza dezechilibrului psihic ereditar din familia Tulea sau procesul degenerarii treptate a lui Mos Costache din cauza lacomiei pt avere), ,,placerea regiei" (N. Manolescu) sau dramatizarea unor episoade (jocul de carti), descriptia romantica a mosiei lui Pascalopol (grandioasa, lirica, bogata in referinte mitologice si in artificii artistice rafinate), personajele - reflector (Felix si Stanica Ratiu), procedeele de investigare a psihologiei, pluriperspectivismul etc constituie procedee originale si de modernitate.

Initial G. Calinescu si-a numit romanul Parintii Otiliei, titlu prin care semnala cititorilor tematica balzaciana a paternitatii. Editorul operei a considerat insa ca este mai "sonor" si mai "atragator" un titlu ca Enigma Otiliei, pentru ca focalizeaza un personaj feminin fascinant si care asigura coeziunea firelor epice. Prozatorul accepta propunerea, desi considera ca noua denumire nu reflecta neaparat o realitate: "Enigma nu e a ei [ ] In enigma Otiliei crede Felix" - "Un barbat de 21 de ani [ ] nu poate indreptati pe femeia care fuge de el, mai ales pt un om in varsta. El nu-si poate explica asta decat printr-o enigma" (dintr-o scrisoare a prozatorului).

Si totusi Otilia, cu firea sa capricioasa, nestatornica si cuceritoare, specifica adolescentei, reflecta intru totul tipologia propusa de titlu, caci: "Enigma ei este insasi feminitatea ei mereu proaspata" (Pompiliu Constantinescu).

Tematica este realista, sociala, axata pe o problematica balzaciana: paternitate (implicand un conflict de natura morala) , mostenirea( ce presupune un conflict economic specific burgheziei bucurestene, fara scrupule in rapacitatea sa) si parvenitismul ( toate personajele,cu exceptia lui Pascalopol, nazuiesc sa patrunda intr-o sfera sociala superioara, prin imbogatire, casatorie sau afirmare profesionala ).

Societatea pe care o descrie autorul este una care pune pret de valorile materiale, adica o lume al carei "motor" il constituie banul, ca si in opera lui Balzac. In functie de avere se obtine o pozitie sociala onorabila sau se intemeiaza o familie, ceea ce poate sa explice lacomia clanului Tulea sau lipsa de scrupule a lui Stanica Ratiu.

Si problematica paternitatii le priveste pe toate personajele importante, caci "parinti" ai Otiliei sunt toti cei de care depinde material sau afectiv (mos Costache, Pascalopol,"mama vitrega" - Aglae). Felix poate fi din aceasta perspectiva "un frate" (orfan la randul sau si cu acelasi tutore), in timp ce Stanica Ratiu isi manifesta la un moment dat interesul matrimonial, gandindu-se la mostenirea fetei.

Romanul este in egala masura unul de dragoste ( ce implica un conflict de natura interioara, psihologic si clasic, cel dintre pasiune si ratiune ) cu accente romantice, lectura ce implica triunghiul Felix - Otilia - Pascalopol.

Initial, fata se apropie de "varul" Felix cu naturaletea unei rude. Gesturile sale de afectiune si de interes deriva din respectarea comportamentului conventional de gazda, insa pe de alta parte sunt si modul sau de a fi, fara nicio conotatie erotica. Faptul ca Felix interpreteaza aceste semne ca pe incurajari ale unei relatii de dragoste isi gaseste explicatia in trecutul baiatului, care a ramas orfan de mama inca din scoala primara, dar si in vulnerabilitatea varstei sale:,, Nu avusese pana acum nicio intimitate cu vreo femeie.". Cu timpul, Otilia ii intelege iubirea si se simte responsabila pt sentimentele pe care le-a inflacarat; ea ii raspunde cu bucurie, dar si cu reticenta. Ramane sincera in iubirea pe care i-o poarta, dar amestecul de afectiune materna si de interes erotic se resimte mereu in atitudinea ei: il sfatuieste sa-si amane intentiile matrimoniale pana la majorat, il provoaca sa-si verifice dragostea.

Constienta ca o femeie cu nevoile sale ("nevoia luxului, a schimbarii", va zice Pascalopol, si incapabila sa se preocupe de aspectele materiale) poate reprezenta o piedica in calea unui tanar ambitios, aflat in plina afirmare si dezvoltare a unei cariere, Otilia pastreaza multa vreme distanta necesara, facand astfel incat Pascalopol sa ramana in preajma, sa-i tempereze tanarului avantul iubirii.

Simtindu-i totusi frustrarea si suferinta, Otilia ii ofera dovezi de dragoste care sa-l aline si amana sa ia o decizie definitiva in legatura cu relatia lor. Ceea ce o va constrange pana la urma sa actioneze este moartea lui Costache Giurgiuveanu, dar si faptul ca se convinge de imaturitatea lui Felix. El nu este inca pregatit sa-si afirme hotarat sentimentele: nu stie sa-l infrunte ca un barbat pe Pascalopol, pentru a-l scoate din viata fetei, ba chiar ii "admira caracterul bun" si-l privea ca pe un model. Cand Otilia vine sa i se daruiasca("Putem fi barbat si sotie si fara binecuvantarea lui popa Tuica"), el alege sa petreaca o noapte casta alaturi de ea. "Nu voi consimti niciodata sa nu ma port leal cu viitoarea mea sotie", se va explica, fara sa inteleaga faptul ca, in realitate ,fata ii cerea sa-si asume un angajament, raspunderea, pentru relatia lor, sa-i ofere o garantie a iubirii sale si o promisiune.

Acesta este si lucrul pe care i-l reproseaza in biletul de despartire, de o amara ironie: "Cine a fost in stare de atata stapanire e capabil sa invinga si o dragoste nepotrivita pt marele lui viitor".

Plecarea cu Pascalopol nu este astfel o "tradare" a fetei, cat mai degraba un sacrificiu prin care ea ii reda libertatea lui Felix. Si dupa plecare, ea continua sa-si apere interesele, parasindu-l pe Pascalopol (cu acordul acestuia, ceea ce-i dovedeste onestitatea) si trece in grija unui alt protector.

Pentru a crea iluzia vietii, conform principiului realist al verosimilitatii, incipitul este balzacian: localizeaza cu precizie in timp si spatiu si descrie lumea personajelor din exterior spre interior (Strada Antim, arhitectura casei, apoi interioarele acesteia), sugerand o umanitate "inlantuita de puterea lucrurilor" (E. Simion). In mod similar, si prezentarea psersonajelor se face mai intai printr-o scurta fisa biografica, portret fizic, comportament, dezvaluindu-se abia treptat si dimensiunea lor interioara (caracterul, afectivitatea, psihologia).

Descrierea este bogata in detalii semnificative (procedeu realist), care intra in relatie cu tipologia