Stavrache

Alaturi de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice, deosebindu-se de acesta nu numai prin tematica abordata, ci mai ales prin capacitatea artistica de a insera in firul epic principiile estetice naturaliste, reprezentate in literature universale de Emil Zola. Naturalismul este curentul literar care, investigand realitatea, se preocupa mai ales de legile cauzale intre fapte, prezentand nu atat tipologii, cat cazuri patologice, pe care le analizeaza cu pricepere si meticulozitate medicala si in care primeaza factorul ereditar, ca fiind determinant in evolutia destinului uman, la care se adauga manifestarile naturii, aflate in deplina concordanta cu stdrile psihologice ale personajelor, urmand indeaproape evolutia bolii acestora.

Nuvela "In vreme de razboi" a aparut in 1898 si este o creatie realist-psihologica, avand si accente naturaliste.

Firul epic al nuvelei urmeaza linia unei compozitii clasice si contureaza treptat evolutia obsesiei lui Stavrache pana la nebunie, cu toate simptomele acestei boli, eroul principal fiind urmarit prin analiza crizelor de constiinta si de comportament, ca intr-o adevarata fisa medicala. Caragiale compune astfel un destin tragic printr-o detaliata analiza psihologica, sugerand in acelasi timp o tara ereditara, genetica ce se manifesta in structura psihica a fratilor Georgescu.

Inceputul nuvelei contureaza cele doua personaje si imprejurarile care le determina destinele. Astfel, popa Iancu din Podeni, vaduv si bogat, se afla in fruntea unei bande de talhari care ingrozise tot tinutul, in sfarsit hotii fusesera prinsi de potera, care cauta sa aresteze si capetenia. Speriat ca cei inchisi ar putea sa-l demaste, Iancu s-a dus degraba la "neica Stavrache, hangiul, frate-sau mai mare" ca sa-l invete ce sa faca.

Hangiul Stavrache, personajul principal si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) al nuvelei, este prezentat in mod direct inca din expozitiune ca fiind un barbat respectat, cu un statut social bine consolidat si cu un aer "foarte multumit" pentru ca afacerile ii mergeau bine. Stavrache avea hanul asezat "in drum", era "om cu dare de mana", de aceea fusese si infricosat sa nu-l calce hotii, asa ca rasuflase usurat cand auzise ca acestia cazusera in "lanturile justitiei". Hangiul afla cu stupoare ca popa Iancu este "capul bandei de talhari", ca isi inscenase jaful "ca sa adoarma banuielile", iar acum regreta amarnic, scuzandu-se ca "dracu-l impinsese" si cerand, speriat, ajutor fratelui mai mare. Ca un bun crestin, Stavrache are cultul familiei, este foarte ingrijorat de pericolul in care se afla fratele lui, dar fiind istet si descurcaret din fire profita de faptul ca sosesc la han, cu galagie mare, "vreo douazeci de voluntari tineri", condusi de un ofiter si trei sergenti, care se duceau la razboi. Ei se oprisera la han ca sa se odihneasca pana dimineata, cand trebuia "s-apuce trenul militar". Lui Stavrache fi vine ideea sa-l trimita si pe frate-sau, lancu, voluntar pe front, il rade si il tunde << "muscaleste", dupa care acesta pleaca impreuna "cu