Ion

Constructie epica in proza de mare intindere, cu o actiune complexa la care participa un numar mare de personaje, cupuse unor conflicte puternice, romanul isi gaseste exprimarea plenara odata cu realismul. Creator al romanului realist modern in literatura romana, Liviu Rebreanu se dezice de realismul care ,,copia sincer, fidel si fotografic" lumea si cere ca romanul sa se indrepte spre un realism al esentelor.

Considerat ,,cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane" (Eugen Lovinesc), romanul ,,Ion" este primul roman publicat al lui Liviu Rebreanu. El deschide seria marilor romane din literatura romana interbelica. Romanul, de inspiratie rurala, prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamant si consecintele actelor sale, in conditiile satului romanesc din Ardeal, la inceputul secolului al XX-lea.

Actiunea romanului se desfasoara pe mai multe planuri narative, avand personaje numeroase. Specia literara privilegiaza personajul, a carui evolutie in plan psihologic constituie obiectul romanului. De aceea, el este construit dintr-un ansamblu de trasaturi redate in mod direct (portret, biografie, stare civila, statut social) si indirect (fapte, gesturi, atitudini, limbaj, raporturi cu alte personaje). Naratorul obiectiv si omniscient isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le atitudinile.

Ion este personajul titular si central din roman, dominand intreaga lume care se desfasoara in legatura cu el. Celelalte personaje principale (Ana, Baciu, Florica, George) graviteaza in jurul sau, punandu-i in lumina trasaturile, nazuintele.

Ion al Glanetasului se situeaza la intersectia mai multor tipologii realiste. Din punctul de vedere al categoriei sociale, el este tipul taranului a carui patima pentru pamant izvoraste din convingerea ca acesta ii sustine demnitatea si valoarea in comunitate. Din punctul de vedere al categoriei morale, Ion este tipul arivistului fara scrupule morale, care foloseste femeia ca mijloc de parvenire.

Personajul eponim al romanului este un taran sarac ce doreste pamant. Incercarea disperata a lui Ion de a dobandi pamant nu mai poate fi privita, in aceste conditii, doar ca expresie a lacomiei, ci mai ales ca expresie a dorintei de a scapa de eticheta injositoare de sarantoc si de umilinta de repeta soarta tatalui sau,care se invarte pe langa cei bogati ,,ca un caine la usa bucatariei". Constientizand organizarea sociala, Ion intelege si ca toate calitatile sale nu sunt suficiente pentru a-i schimba statutul, asa ca trebuie sa gaseasca o modalitate de a se impune, ignorand atat sentimentele, cat si criteriul moral.

Personajul are, inca de la inceput, un statut foarte bine definit. Este prezentat ca unul dintre feciorii de frunte ai satului, indragit de familia Herdelea pentru ca de mic se aratase istet la invatatura. Invatatorul reuseste sa-l convinga pe tatal sau sa-l dea la scoala, numai ca baiatul, desi si-a impresionat profesorii, iubea mai mult munca pamantului, asa ca s-a intors acasa. Iubirea pamantului l-a stapanit de mic: ,,Vesnic i-a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inversunat intr-o hotarare patimasa: trebuie sa aiba pamantu mult, trebuie !". Pamantul i-a fost drag ca o maa, ii placea sa-l munceasca, astfel portretul naratorului insista mai ales asupra acestei pasiuni tulburatoare care-l stapaneste de mic.

Intre ceilalti feciori este recunoscut ca un lider. Inca de la inceput are o structura de luptator, stie sa-i stapaneasca pe lautari si pe tovarasii de petrecere si, de aceea, starneste mania lui George Bulbuc.

Caracterizat direct de catre narator, ion este ,,iute si harnic ca ma-sa", chipes, voinic, dar sarac, din care cauza flacaul simte dureros prapastia dintre el si ,,bocotanii" satului, ca Vasile Baciu. Cand acest personaj il caracterizeaza direct, spunandu-i "fleandura, sarantoc, hot si talhar", Ion se simte biciut, nu suporta ocara si reactioneaza violent.

Secventa cea mai elocventa se petrece ,,in pamanturi". Atunci este declansat mecanismul fara intoarcere in care sta destinul flacaului si a celor din jurul sau. Ajuns la pamantul sau, Ion priveste cu aviditate porumbistile, holdelel, etc. Le simte vorbind, iar ,,glasul pamantului patrunde navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-l". Feciorul se simte mic si slab, umilit si infricosat in fata uriasului. Instinctul de posesiune a pamantului si lacomia care pune stapanire pe el sunt motivate si de ipostaza pamantului-ibovnica: ,,Il cuprinse o pofta salbateca sa imbratiseze hum(...). Intinse mainile spre brazdele drepte, zgunturoase si umede.". Adora si venereaza pamantul ca pe o zeitate: ,,Apoi incet, cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa in genunchi, isi cobora fruntea si-si lipi buzele de pamantul ud. Si-n sarutarea aceasta grabita simti un fior rece, ametitor."

Setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin acea ca intreaga sa energie este canalizata spre indeplinirea scopului de a avea pamant. In acest sens, el isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei deoarece ea avea ,,locuri si case si vite multe". Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui ion este rece, distanta, cinica, refuza sa vorbeasca cu ea si-i spune, dispretuitor, sa-l trimita pe tatal ei sa discute. Cand trateaza problema cu Vasile Baciu, ion este ,,semt si cu nasul in vant", sfidator, constient ca detine controlul absolut asupra situatiei si ca-l poate sili sa-i dea pamantul la care ravnise atata. Cand a luat-o pe Ana de sotie, Ion s-a casatorit, de fapt, cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si incomoda.

Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui ion regrete sau constiinta vinovatiei pentru ca in Ana, iar apoi in Petrisor-fiul lor, nu vede altceva decat garantia propritatii asupra pamantului. Dupa moartea sotiei sale, in Ion renaste pasiunea pentru Florica, ce era acum casatorita cu George Bulbuc. El incearca sa o recucereasca pe Florica, insa relatia lor adultera este descoperita de George care pregateste razbunarea. Barbatul inselat isi va ucide rivalul cu lovituri de sapa. In timpul agoniei, Ion devine una cu pamantul mult ravnit.

Astfel, personajul este drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand linistea unui camin si a unei intregi comunitati. Moartea apare ca o unica solutie de iesire din impasul in care ajunge destinul personajului.

Conditia taranului, ilustrata in romanul Ion, isi gaseste o replica peste timp in romanul ,,Morometii". Naturii primare, tumultuoase a lui ion i se opune Ilie Moromete, ,,cel din urma taran", fire histrionica si contemplativa, care nu mai lupta pentru a stapani spatiul, ci pentru a scapa de teroarea timpului. Autorul de metoda realista desfasoara o forta demiurgica nu numai pentru a infatisa cititorului o lume supusa cauzalitati, ci si un personaj a carui mecanica a existentei scapa logicii perfecte, pentru ca inglobeaza factorul irational.