Caracterizări de personaje - Enigma Otiliei

Personajele

In "Sensul clasicismului", G. Calinescu subliniaza ca "Orice literatura mare, asadar clasica, este o literatura de cunoastere, iar cunoasterea inseamna reprezentare rationala a vietii, spre deosebire de reprezentarea empirica, documentara". O astfel de literatura a nazuit sa scrie G. Calinescu in "Enigma Otiliei", precum si in celelalte romane ale sale. Si fiindca "orice adevarata cunoastere se bizuie pe universalitate", personajele si imprejurarile in care actioneaza ele sunt tipice si vorbesc mintii prin imaginile concrete in care dobandesc plasticitate si devin inteligibile. G. Calinescu este un adevarat clasic si corespunde caracterizarii pe care a facut-o in studiul de care vorbim: "Adevaratul clasic nu se ridica de la particular la universal, facand sfortari inutile de a da semnificatie evenimentului, el exemplifica doar universalul, cand acesta apare intamplator, aproape formulat intr-un eveniment". Personajele romanului Enigma Otiliei sunt asemenea "exemplificari". Simplificand in buna masura, vom indica nota definitorie a fiecaruia.

Costache Giurgiuveanu este exemplu de avar caracteristic epocii;

Leonida Pascalopol este un aristocrat care isi cauta iesirea din blazare prin comportari rafinate si expediente erotice;

Stanica Ratiu este arivistul fara scrupul moral si escrocul locvace;

Aglae este "baba absoluta, fara cusur in rau"

Aurica - fata batrana muncita de complexe erotice nesatisfacute;

Simion Tulea - maniacul decrepit, cazut in senilitate;

Titi - caz patologic de degenerescenta;

doctorul Vasiliad este un secondant al lui Stanica;

popa Tuica si-a schimbat porecla in renume;

Otilia este exemplificarea feminitatii, evoluand, in conditiile procesului complex al societatii burgheze, spre platitudine,

iar Felix exemplifica pe intelectualul in devenire, in aceleasi conditii.

O caracterizare mai pe larg a unora din personaje este deci necesara.

Costache Giurgiuveanu este pivotul romanului; psihologia sa de avar, urmarita de autor, detine franele actiunii; ea explica si accidentul fatal, iar moartea personajului stinge actiunea. Avaritia lui mos Costache este indulcita de sentimentul patern pe care, il manifesta fata de Otilia, un sentiment insa care nu se realizeaza, fiind anihilat de teama de a se rupe de averea lui. Mai mult, afectiunea fata de "fe-fetita" sa apare si ca o compensatie morala pentru averea mamei Otiliei, pe care si-a insusit-o fara vreo forma legala, fapt ce a cauzat moartea acesteia si care conditioneaza acum starea materiala a Otiliei. Propriu-zis, o buna parte din averea lui mas Costache e averea mamei Otiliei, respectiv a Otiliei, pe care si-a insusit-o prin drept familial. In schimbul acestei averi, el ii da Otiliei afectiunea sa paterna si promisiunea ca-i va asigura viitorul. Sentimentul avaritiei ii terorizeaza viata si-i rapeste libertatea de a se misca omeneste in societate. De la inceputul romanului, personajul apare in aceasta postura. Tentativa de a nu-l primi pe Felix, desi ii este unchi si tutore - adica administrator al averii acestuia pana la majorat - il defineste ca atare. Mai departe, "ciupeste" in mod meschin din veniturile lui Felix, dupa cum il "ciupeste" si pe Pascalopol la jocul de carti sau tarandu-se pe sub masa dupa o moneda cazuta din buzunarul acestuia, fara sa simta ridicolul situatiei. Cumpara material demolat, fiindca e mai ieftin, sau incearca la mai multe farmacii sa faca o reteta ca sa vada la care e mai ieftin si sa castige astfel cateva centime. Mananca cu lacomie respingatoare la masa oferita de restauratorul chirias caruia ii vanduse cladirea restaurantului. Scena imbolnavirii subite, in care este dezbracat si imbracat - citata mai sus - dezvaluie pana unde poate duce teroarea avaritiei care-i anuleaza demnitatea de om. G. Calinescu releva situatiile grotesti in care se afla personajul si-l ridiculizeaza printr-un comic irezistibil. Nici momentele "de suferinta ale bolnavului nu sunt lipsite de ridicol. Moartea lui nu inspira un sentiment tragic, ci unul comic, realizat parca de o farsa a destinului. La capatul consecintelor avaritiei lui mos Costache se profileaza drama Otiliei. Pentru ca n-a infiat-o la timp, ea ramane dezmostenita, iar toata averea cade in mainile Aglaei; pentru ca a ezitat sa puna la banca banii pe numele Otiliei, i-a furat Stanica; pentru ca "papa" se purta asa de "ciudat", Otilia cauta in Pascalopol un alt "papa", dar a dat peste un sot imbatrinit, pe care 1-a parasit intr-o aventura sentimentala.