Efectele sau roadele jertfei de pe cruce a Mântuitorului sunt roade in mod simplu, dar cuprinzător în Troparul Sfinţilor Părinţi: „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legilor cu scump sângele Tău, pe cruce pironindu-Te şi cu suliţa împungându-Te; nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie” Prin jertfa de pe cruce s-a înfăptuit ceea ce se numeşte mântuire obiectivă sau răscumpărare, adică slobozirea sau eliberarea oamenilor din robia păcatului şi a morţii, care stăpânea omenirea de la Adam încoace , sau împăcarea omului cu Dumnezeu, cum spun protestanţii, acest termen arătând pacea care sălăşluieşte în sufletul credinciosului. Fără mântuire obiectivă sau răscumpărarea prin jertfa lui Hristos, neamul omenesc ar fi rămas pururi în aceeaşi robie, dar, prin harul redobândit în Iisus Hristos, „cei ce au luat prisosinţă harului şi darului îndreptării vor împărăţi în viaţă prin Unul Iisus Hristos”
Astfel, din jertfa de pe cruce a Mântuitorului izvorăşte o putere nemărginită pentru cei ce cred, căci „cuvântul cruce pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi cei care ne mântuim este puterea lui Dumnezeu” Această putere, harul divin, îi îndepărtează şi îi sfinţeşte pe credincioşi, ridicându-i de la starea lor firească la viaţa suprafirească în Hristos şi le da tărie necesară de a putea progresa în această viaţă
Îndreptarea sau sfinţirea omului prin harul divin se realizează în Biserică, Trupul tainic al lui Hristos, aşezământ întemeiat de El şi înzestrat cu putere şi mijloacele necesare spre a împărtăşi credincioşilor mântuirea obiectivă sau răscumpărarea. Dar această putere sau energie care izvorăşte din jertfa de pe cruce, care îi îndreptează şi îi sfinţeşte pe credincioşi, nu lucrează în mod nemijlocit asupra acestora, ci este legată de anumite semne şi lucrări văzute, care sunt organele purtătoare sau transmiţătoare ale harului, deci sunt mijloace de mântuire şi sfinţire a credincioşilor.
Spre deosebire de protestanţi, care consideră cuvântul lui Dumnezeu ca purtător al harului divin pe o treaptă cel puţin egală, dacă nu mai înaltă ca tainele, Biserica noastră, deşi socoteşte şi ea Cuvântul lui Dumnezeu ca purtător sau transmiţător al harului, nu-l consideră în această funcţie sau în acest rol nici în aceeaşi măsură, nici în acelaşi fel ca Sfintele Taine. Căci dacă rodirea cuvântului atât la convertire, cât şi la îndreptarea omului este în funcţie de anumite condiţii subiective ale celui ce crede şi în primul rând de libera primire şi conlucrare a acestuia cu cuvântul, este evident că acţiune lui nu-i leagă de harul divin nici în acelaşi fel, nici în aceeaşi măsură ca Sfintele Taine, despre care Însuşi Domnul ne-a învăţat că sunt purtătoarele şi transmiţătoarele harului divin în mod real.
1. Fiinţa Tainelor
Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul Iisus Hristos şi încredinţate Sfintei Sale Biserici, prin care celor ce le primesc se împărtăşeşte harul nevăzut al Duhului Sfânt, scopul lor fiind mântuirea şi sfinţirea acestora prin harul pe care ele îl conferă. Din punct de vedere ecleziologic, ele sunt mijloace prin care Hristos îi uneşte cu sine şi cu Biserica pe toţi cei ce cred în El; aşadar, ele au o funcţie unificatoare a credincioşilor în Hristos şi în Biserică
Protestanţii şi unele denominaţiuni creştine, spre deosebire de Biserica noastră, neagă caracterul supranatural, haric şi sfinţitor al Tainelor, văzând în ele simple simboluri sau semne externe, asemănătoare ceremoniilor simbolice din Vechiul Testament. După ei, aceste semne se săvârşesc în amintirea vreunui eveniment ori moment din viaţa Mântuitorului, cu scopul de a-i întări pe credincioşi în credinţă. Prin ele se trezeşte, se întăreşte sau se adevereşte credinţa, dar ele nu sunt organe purtătoare sau mijlocitoare ale harului, în sensul că acesta ar fi inseparabil legat de ele. De asemenea, spun ei, ele sunt făgăduinţe ori garanţii pentru dobândirea harului de către cei predestinaţi la mântuire. Pe de altă parte, doctrina despre predestinaţie, comuna celor mai mulţi dintre protestanţi şi denominaţiunile creştine, limitând efectul Tainelor numai la cei predestinaţi la mântuire, pentru cei predestinaţi la osândă ele sunt decât „semne goale”, precum le numeşte Luther la început, şi alături de el şi alţi reformatori. Cu timpul însă, în afară de calvinii extremişti, mărturisirile de credinţă protestante şi îndeosebi cele luterane afirmă caracterul supranatural al Tainelor, precizând că „Taina este o ceremonie ori un act în care Dumnezeu ne transmite ceea ce se oferă de făgăduinţă, legată de ceremonie” Cu toate acestea, până astăzi, poziţia protestanţilor faţă de Taine ca purtătoare sau transmiţătoare ale harului a rămas ambiguă.
O astfel de concepţie care nu recunoaşte deschis că Tainele sunt organe purtătoare sau transmiţătoare ale harului este greşit, fiind în contradicţie cu Sfânta Scriptură, din care rezulta că ele se dau „spre iertarea păcatelor”, „spre sfinţire”, „spre înnoirea vieţii”, sau că „Duhul Sfânt a venit asupra lor” , ceea ce dovedeşte că lucrarea Tainelor, o lucrare văzută, este împreunată cu o lucrare ‚sfinţitoare a Duhului Sfânt, de unde rezultă că Tainele sunt cu adevărat mijloace de împărtăşire reală a harului divin, deci de sfinţirea credincioşilor.
Sfintele Taine au câteva trăsături sau însuşiri esenţiale, si anume:
1. Biblia sau sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu puterea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2005.
2. Triod, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1970.
II. Manuale, dicţionare, enciclopedii:
1. Stăniloaie Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă (III), Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2003.
2. Todoran Isidor, Zăgrean Ioan, Dogmatica Ortodoxă, manual pentru Seminariile Teologice, Cluj-Napoca, Editura Renaşterea, 2007.
III. Cărţi:
3. Catehism Creştin Ortodox, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1990.
4. Credinţa Ortodoxă, Tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 2003.
IV Reviste:
1. Ortodoxia, Revista Patriarhiei Române, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Nr. 1-2, Ianuarie-Iunie, 1978.
2. Ortodoxia, Revista Patriarhiei Române, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Nr. 4, Octombrie-Decembrie, 1986.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
