Întruparea lui Iisus Hristos culme a revelației

Este cunoscut faptul că Sfântul Atanasie cel Mare a avut o contribuţie semnificativă la întemeierea hristologiei. Această afirmaţie devine şi mai evidentă atunci când discursul hristologic este focalizat pe Taina Întrupării.

Înainte de a dezvolta analiza asupra acesteia, Sfântul Părinte realizează o argumentare a posibilităţii în sine a Întrupării, utilizând ca suport în această argumentaţie anumite principii relative acestei teme, aparţinând filosofiei şi sistemelor religioase păgâne. De fapt, Sfântul Atanasie preia – şi într-o oarecare măsură converteşte – două idei destul de generale în concepţia filosofico-religioasă a vremii: ideea panteistă şi cea despre lume ca şi corp. Ataşat acestui instrumentar, autorul creştin va folosi chiar şi un argument psiho-senzitiv, dovedind, de altfel, o bună cunoaştere a concepţiilor pe care le utilizează: „Filosofii elini spun că lumea este un corp mare şi au dreptate spunând aceasta. Căci vedem lumea şi părţile ei supuse simţurilor”.

Operând, apoi, o sublimare conceptuală a panteismului impersonal păgân, părintele alexandrin va ajunge să afirme că „în lume, care e un corp, este Cuvântul lui Dumnezeu şi El S-a sălăşluit în toate şi în fiecare din părţile ei […]” În acest punct al analizei Sfântul Atanasie se va folosi de raportul comunicant între parte şi întregul configurării lumii, contra-argumentând împotriva acelora care, cu toate că aveau o credinţă panteistă – desigur, în sens impersonal, dar postulând totuşi posibilitatea prezenţei Divinităţii în întreaga natură – respingeau, ca pe o ireverenţiozitate extremă, posibilitatea sălăşluirii lui Dumnezeu într-o parte a naturii (disociere discutabilă), trupul uman. Astfel, dacă conform concepţiei păgâne, Dumnezeu umple lumea, întrebarea Sfântului Părinte va surveni în mod just: „ce e de mirare sau ce e fără raţiune în spusa noastră ( a creştinilor, n.m.) că El S-a sălăşluit în om?” Sfântul Atanasie îşi continuă logica discursului observând că „de e cuvenit să fie El sălăşluit în lume şi să fie cunoscut aflându-Se în lume ca întreg, se cuvine să Se arate şi în trupul omenesc, şi acesta să fie luminat şi mişcat de El. Căci neamul omenesc este şi el o parte a totului, şi, dacă e necuvenit ca partea să fie organ al Lui spre cunoaşterea dumnezeirii, ar fi atotnecuvenit să fie cunoscut din lume ca întreg”.

În continuarea demonstraţiei despre posibilitatea Întrupării, Sfântul Atanasie va integra, progresiv, elemente specific creştine. Astfel, el identifică Raţiunea divină creatoare cu Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Împreună-Creator şi Proniator al lumii, arătând că, „precum, prin puterile Lui Se află întreg în fiecare şi în toate şi pe toate le orânduieşte după ştiinţă, dacă ar voi n-ar fi nepotrivit să Se folosească şi de soare, sau de lună, sau de cer, sau de pământ, sau de apă, sau de foc (aici, amintind cele patru elemente fundamentale consacrate ale cosmogoniei clasice – aerul, pământul, apa şi focul – Sfântul Alexandrin îşi demonstrează încă o dată cunoştinţele în domeniu, dând, totodată, dovadă de un deosebit tact apologetico-misionar, captatio benevolantiae, precum şi de o magistrală abilitate în argumentaţie, n.m.), ca de un glas, pentru a Se face cunoscut pe Sine şi pe Tatăl Său, despre Care a spus că le-a făcut, dat fiind că El le susţine pe toate şi e cu toate şi în fiecare, în parte, şi Se arată pe Sine în chip nevăzut în toate”.

Trebuie observat că, în ceea ce priveşte prezenţa Cuvântului în natură, Sfântul Atanasie subliniază în mod explicit faptul că Acesta „Se arată pe Sine în chip nevăzut în toate.” Această arătare în chip nevăzut este o expresie a conştiinţei că Revelaţia naturală este o revelaţie nedeplină, care nu este specifică în mod absolut Cuvântului. Anticipând, autorul creştin lasă să se înţeleagă că există un alt modus revelaţional, specific în mod propriu lui Hristos – având, tocmai prin aceasta, şi caracterul deplinătăţii. Aceasta este Revelaţia prin Întrupare, pe care scriitorul Alexandrin o arată încă o dată ca fiind posibilă: „La fel, nu e necuvenit ca El, care a orânduit toate şi dă viaţă tuturor, să Se facă cunoscut, dacă voieşte, prin oameni, folosindu-Se de trupul omenesc ca de un organ spre arătarea adevărului şi spre cunoaşterea Tatălui”.

În acelaşi context este demontată şi o altă nuanţă a obiecţiei păgâne privind ireductibilitaea în sens practic a raportului Necreat - creat, Existenţă – non-existenţă prin sine. Sfântul Atanasie vede tocmai în evenimentul creaţiei un argument fundamental al implicării Cuvântului în creatural şi, implicit, însăşi o premisă a Întrupării. În alt caz, consecinţele înseşi ale acestei negări îi demonstrează eroarea de principiu, ele conducând la concluzii anulatorii în ceea ce priveşte actul creaţiei în sine: „Iar dacă ar spune (păgânii, n.m.) că nu socotesc potrivit să se vorbească de arătarea Mântuitorului în trup, pentru motivul că acesta e făcut şi creat din nimic, prin aceasta Îl scot pe El şi din creaţiune. Căci şi ea a fost adusă de către Cuvântul la existenţă din nimic”.

În concluzia acestei introduceri referitoare la raţionalitatea materiei, la raţiunea revelatorie a lumii, vom reţine şi definirea etimologică a lumii ca lumină ( lat. lumen ), ca descoperire, ca entitate plină de sens, sens al cărei revelare provoacă, conduce şi aduce, în mod gradual, cunoaşterea lui Dumnezeu în parametrii vocaţionali specifici omului.

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a P. F. Părinte Justinian, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1975;

2. Atanasie cel Mare, Sfântul, Tratat despre întruparea Cuvântului, Colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 15;

Manuale

1. Preot Prof Dr. Stăniloae, Dumitru Teologia Dogmatică Ortodoxă, Ediţia a II-a, Vol. 2, E.I.B.M., Bucureşti, 1997;

Lucrări

1. Lossky, Vladimir Introducere în teologia ortodoxă, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993;

2. Preot Acad. Prof. Dr. Stăniloae, Dumitru, Sfânta Treime sau La început a fost iubirea, E.I.B.M., Bucureşti, 1993;

3. Staniloaie, Dumitru, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Ediţia a II-a, Editura Omniscop, Craiova, 1993;

4. Staniloaie, Dumitru, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Editura Mitropolia, Olteniei, Craiova, 1987;

5. Rogobete, Silviu Eugen, O antologie a iubirii. Subiect şi Realitate Personală supremă în gândirea teologică a părintelui Dumitru Stăniloae,Editura Polirom, Iaşi, 2001;

6. Felmy, Karl Christian, Dogmatica experienţei ecleziale. Înnoirea teologiei ortodoxe contemporane, Editura Deisis, Sibiu, 1999;

7. Stăniloae, Dumitru, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Ediţia a II-a, Editura Omniscop, Craiova, 1993;

8. Preot Prof. Dr. Bria, Ion, Tratat de teologie dogmatică şi ecumenică, Editura România Creştină, Bucureşti, 1999;

9. Pelikan, Jaroslav, Iisus de-a lungul secolelor. Locul Lui în istoria culturii, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000;

10. Preot Marc-Antoine Costa de Beauregard, Mica dogmatică vorbită. Studii Dialoguri la Cernica, Ediţia a II-a revăzută, Editura Deisis, Sibiu, 2000;

Studii

1. Stăniloae, Dumitru, Cele două sensuri ale nemuririi omului: cea în Hristos şi cea în afară de Hristos, în „Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993;

2. Stăniloae, Dumitru, Omul, chipul nemuritor al lui Dumnezeu, restabilit şi desăvârşit în Hristos, în „Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993;

3. Preot Acad. Prof. Dr. Stăniloae, Dumitru, De la Creaţie la Întruparea Cuvântului şi de la simbol la icoană, în „O teologie a icoanei - studii”, Editura Fundaţiei Anastasia, Bucureşti, 2005;

4. Preot Acad. Prof. Dr. Stăniloae, Dumitru, Căderea protopărinţilor şi restaurarea omului prin Hristos, 3. Natura umană asumată în ipostazul Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, spre înveşnicirea oamenilor şi comuniunea lor cu Dumnezeu, în „Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie”;

5. Sesboüé, Bernard, Hristologia patristică: repere principale, în „Hristos”, Editura Anastasia, Bucureşti, 2004;

6. Preot Marc-Antoine Costa de Beauregard, Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, Ediţia a II-a revăzută, Editura Deisis, Sibiu, 2000;