Dogma Sfintei Treimi

Dumnezeu în sine este un mister. Despre existenţa lui în sine nu se poate spune nimic.Dupa descoperirea făcută în Sfânta Scriptură şi mai ales prin glasul autorizat al lui Dumnezeu Fiul, Calea, Adevărul, şi viaţa, Adevărul Absolut şi fiinţa inegalabilă, ce nu poate fi cuprinsă de mintea umană, Dumnezeu este necuprins.

Fără să cunoaştem pe Dumnezeu ceva tot cunoaştem despre El:că e mai presus de toate,decât cele ale noastre şi decât cele ale lumii.

Tot din descoperirea Dumnezeiască aflăm că Dumnezeu este Unul în fiinţă dar întreit în persoanesau manifestări.Sfântul Ioan în Epistola sa scrie: „Trei sunt care mărturisesc în ceruri: Tatăl, Fiul, şi Duhul Sfânt.”

Noi creştinii credem şi mărturisim că este un singur Dumnezeu, dar Dumnezeul nostru şi al Părinţilor noştrii este Unul în fiinţă şi întreit în persoane sau ipostase: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.Dumnezeul nostru este:” Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită”.

Persoanele Sfintei Treimi sunt egale între ele, Mântuitorul spunând: „ Eu şi Tatăl una suntem”. Orice altă unitate este lipsită de semnificaţie şi de viaţă spirituală. De aceea expresiile:”Unul în fiinţă şi întreit în persoane”, nu trebuie să ne facă să contemplăm fiinţa divină în sine deosebită de persoane şi de iubirea dintre ele ci ca iubirea existentă între persoane şi persoane.

Teologul rus Boris Bobrinskoy zice:”Unitatea divină nu e simplu unul dintre atributele lui Dumnezeu”, ea e mai degrabă viaţa lui profundă şi fructul iubirii care există între persoanele divine.

Sau păstrat doua metode de a prezenta misterul Treimii: Tradiţia Apuseană care porneşte de la unitatea firii Dumnezeieşti şi Tradiţia Răsăriteană care pleacă de la realitatea ipostasurilor.

Sfântul Ioan Damaschin ne dă un sfat spunândune:” Este cu neputinţă să credem în Hristos , dacă n-am fost învăţaţi spre mărturisirea în Tatăl şi în Fiul şi în Duhul Sfânt”

Putem preciza faptul că semnul Sfintei Cruci în forma lui completă indică învăţătura despre Sfânta Treime şi Hristologie drept cele mai importante dogme ale Bisericii Ortodoxe Române.

1.DOGMA SFINTEI TREIMI STRUCTURA SUPREMEI IUBIRI Iubirea presupune întotdeauna două eu-uri care se iubesc sau un eu care iubeşte şi un altul care primeşte iubirea sau de care cel ce iubeşte ştie că e conştient de iubirea lui. Dar în acelaşi timp iubirea uneşte cele două eu-uri în proporţie cu iubirea dintre ele, fără ca să le confunde, căci aceasta ar pune capăt iubirii. Deci, iubirea desăvârşită uneşte cele două eu-uri rămânând neconfundate şi o unitate maximă între ele. Fără existenţa unei iubiri veşnice şi desăvârşite nu se poate explica iubirea din lume şi nu se vede nici scopul lumii. Iubirea din lume are ca origine şi scop iubirea eternă şi desăvârşită între mai multe persoane divine.

Cea mai mare poruncă din Lege este aceea: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul Tău din toată inima ta şi din tot cugetul tău”.Pentru a moştenii viaţa veşnică este nevoie de iubire şi în cer şi în veacul viitor, iubirea e Lege Înpărătească. Iubirea este porunca cea mai mare ce mai înaltă, fiind perfecţiunea tuturor poruncilor şi virtuţilor. Pronia este dragoste divină, răstignirea Domnului este opera iubirii. Biserica este acoperământul iubirii.

Învăţătura creştină afirmă că Dumnezeu Tatăl naşte etern pe Fiul. Această naştere nu este acţiunea unui subiect al altuia, pe care l-ar face prin aceasta în oricare privinţă subiect al Său.De aceea se spune despre Fiul că este născut de Tatăl dar şi că se naşte din Tatăl. Actul naşterii Fiului şi actul purcederii Duhului Sfânt sunt acte de pură subiectivitate comună, primul al Tatălui şi al Fiului, al doilea al Tatălui şi al sfântului Duh.

Subiectivitatea divină nu poate fi subiectivitatea unui eu. Conţinutul eului divin trebuie să constea nu în subiecte sau obiecte divine opuse ci în alte subiecte interioare lui, într-o intersubiectivitate internă. Neavând naturi posedate separat, eurile divine îşi pot fi perfect interioare.Tatăl trăieşte ca Tată dar în acelaşi timp trăieşte toată subiectivitatea Fiului ca Tată, subiectivitatea Fiului îi este interioară, dar ca unui Tată. Plenitudinea, de care ţine şi bucuria şi fericirea deplină , plenitudine care nu poate avea decât forme de subiectivitate pură, care nu pot fi trăite de un singur eu. Bucuria de unul singur nu e bucurie deplină,deci nici o plenitudine de existenţă. Bucuria de existenţă comunicată de un eu trebiue să fie în cel ce comunică tot aşa de deplină ca şi în acel ce o primeşte. Dar aceasta înseamnă dăruirea unui eu altui eu, numai o dăruire a ceva din sine sau din bunurile sale. Înseamnă că Dumnezeu este din veci un act comun de iubire pe măsura caracterului Său de Absolut şi al subiectivităţii Sale pure. În iubirea deplină persoanele divine nu se dăruiesc numai reciproc şi nu se acceptă numai, ci se şi afirmă, se pun în existenţă prin dăruire reciprocă.Iubirea divină este atoteficientă.

Punându-se reciproc în existenţă prin iubirea perfectă, actele prin care se savârşeşte aceastea sunt acte din veci sau au un caracter de acte cu totul personale, deşi sunt acte în care persoanele divine sunt înpreună active.

IZVOARE.

1. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, Ediţie tiparită cu Binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

2. Dogmatica, Sfântul Ioan Damaschin, Editura Scripta, Bucureşti, 1993.

MANUALE.

1. Telogia Dogmatică, manual pentru institutele teologice, Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Editura Renaşterea, Cluj Napoca, 2003.

2. Studiul Vechiului Testament, manual pentru seminariile teologice, Pr. Prof. Nicolae Ciudin, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978.

3. Dicţionar de teologie ortodoxă, Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981.

4. Societatea Misionară, Dicţionar Biblic, Editura Cartea Creştină, Oradea, 1995.

5. Dicţionar de teologie ortodoxă, Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994.

CĂRŢI.

1. Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol 1, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978.

2. Despre Sfânta Treime, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, 40, Sfântul Chiril al Alexandriei, traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994.

3. Orizonturi Spirituale, introducere în Telologia Ortodoxă, Vladimir Lossky, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993.

4. Predici, Teodor Poneavă, Editura Europrint, Baia Mare, 2005.

5. Duhul adevărului, Ilarion V. Felea, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia,

6. Dogmatica experienţei eclesiale, Karl Christian Felmy, traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ică, Sibiu, 1999.

7. Mâncav-ar raiul! Părintele Cleopa, Editura Multiprint, Bucureşti, 2002.

8. Scrieri alese, volum omagial, Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Editura Renaşterea, Cluj Napoca, 2006.

STUDII ŞI REVISTE.

1.Sfânta Treime, structura supremei iubiri,în Ortodoxia, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993.

2. Dogma Sfintei Treimi, în Studii Teologice, Nr. 3, Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Bucureşti, 1991.

3. Despre Prea Sfânta Treime, în Studii Telogice, Nr. 1-2, Cluj Napoca, 1974.

4. Dogma Sfintei Treimi în Vechiul Testament, în Ortodoxia, Nr. 4, Mircea Basarab, 1960.

5. Perihoreza şi enipostasia în Dogmatică, în Ortodoxia, Nr. 1, Vasile Loichiţa, 1964.

6. Sfânta Treime, creatoarea, mântuitoarea şi ţinta veşnică a tuturor creştinilor, în Ortodoxia, Nr. 2, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, 1986.

7. Relaţiile Treimice şi viaţa Bisericii, în Ortodoxia, Nr. 4, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, 1964.

8. Principalele aspecte teologice ale iconomiei divine, în Studii Teologice, Nr. 1.2, Pr. Tache Sterea, 1978.

9. PurcedereaDuhului Sfânt de la Tatăl şi relaţia Lui cu Fiul, în Ortodoxia, Nr. 3-4, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, 1979.

10. Învăţătura despre unirea ipostatică la Sfântul Ioan Damaschin, în Ortodoxia, Drd. Ierom. Chesarie Gheorghescu, Nr. 2, Bucureşti, 1971.