Surse de alimentare

Previzualizare atestat:

Extras din atestat:

Ştiinţa este un ansamblu de cunoştinţe abstracte şi generale fixate într-un sistem coerent, obţinut cu ajutorul unor metode adecvate şi având menirea de a explica, prevedea şi controla un domeniu determinant al realităţii obiective.

Momentul iniţial al istoriei calculatoarelor este, de obicei legat de numele matematicianului englez Charles Babbage. El a propus în anul 1830 o Masina Analitică care a anticipat în mod fascinant structura calculatoarelor actuale. Ideile sale au devansat cu peste 100 de ani posibilitaţile tehnologice ale vremii sale. Înaintea acestuia au mai fost încercări în acest domeniu ale lui Leibnitz si Pascal (secolul al XVII-lea).

Următorul moment de referinţă este anul 1937, când Howard Aiken, de la Universitatea Harvard a propus Calculatorul cu secvenţa de Comandă Automată, bazat pe o combinaţie între ideile lui Babbage si calculatoarele electromecanice, produse de firma IBM.

Construcţia acestuia a început în anul 1939 şi s-a terminat în anul 1944, fiind denumit Mark I El a fost în principal primul calculator electromecanic, fiind alcătuit din comutatoare si relee.

Am ales sa dezbat acestă temă deoarece computerele din ziua de azi nu sunt numai cele mai bune masinării proiectate de cei mai buni ingineri si programatori. Ele sunt produsul unei evoluţii care s-a bazat atât pe capricii considerente comerciale, cât şi pe inovaţia tehnologică care mi-a atras atenţia.

Istoria bogată şi complexă a procesoarelor moderne se întinde pe mai bine de o jumătate de secol, începuturile acesteia fiind indisolubil legate de calculatoarele care au deschis noi căi in era informaticii.

Procesorul a aparut ca urmare a necesitaţii efectuării în mod rapid de calcule complexe şi a avut o ascensiune şi o perfecţionare simultană cu dezvoltarea industriei mondiale de informatică.

Microprocesorul este o componenta electronică ce poate procesa două tipuri de informaţii : date şi comenzi, ele primesc şi trimit aceste informaţii, codate in limbajul binar, prin impulsuri electrice. In ciuda complexitaţii sale, microprocesorul este alcătuit în principal dintr-un singur elemen de bază : tranzistorul (inventat in 1947).

3

Aceasta a evoluat intr-o perioadă relativ scurtă plecându-se de la un procesor ce putea executa simultan maxim două aplicaţii şi ajungându-se la cele din ziua de azi.

Activitatea umană din toate domeniile (industrial, comercial, educaţional-ştiinţific, de divertisment, etc.) a câştigat mult în eficienţă în urma folosirii pe scară largă a calculatoarelor. Invăţarea folosirii unui calculator a devenit o necesitate pentru că indiferent în ce domeniu am lucra sau studia calculatorul este prezent pentru a ne ajuta şi utilizarea lui ne aduce un plus de productivitate.

Mai mult decât atât, calculatorul va deveni in viitorul apropiat principalul instrument de comunicare între persoane, pentru că internetul permite comunicarea în mod audio-video-text cu nişte costuri foarte mici, care sunt aceleaşi atât pentru comunicarea la nivel local cât şi pentru cea la nivel planetar.

Calculatoarele au devenit o prezenţă familiară atât in casele oamenilor cât şi în instituţii şi chiar pe stradă (bancomatele). Toate aparatele electronice (combinele audio, radiocasetofoanele, aparatele foto şi camerele de luat vederi digitale, etc.) şi electrocasnice (maşina de spalat, cuptorul cu microunde, etc.) moderne încorporeaza un minicalculator, la fel ca şi telefoanele mobile, bancomatele sau aparatele de informare a publicului prezente în instituţiile administrative.

Fiecare dintre aceste dispozitive are o interfaţă prin care utilizatorul poate să le dea comenzi, iar această interfaţă (indiferent de aparatul pentru care este concepută) prezintă similaritaţi importante cu interfaţa programelor de calculator. Din această cauză o persoană care învaţă să folosească un calculator propriu-zis (computer) va putea să înveţe foarte uşor să folosească toate aparatele electronice moderne şi ca urmare va putea profita de aplicarea în practică a celor mai noi desoperiri ştiinţifice.

Cunoaşterea modului de utilizare a unui calculator va duce şi la creşterea timpului liber, pentru ca unele din activitaţile care luau foarte mult timp (de ex. statul la cozi pentru efectuarea unor operaţii bancare, pentru plata impozitelor sau pentru cumpărarea de bilete de tren sau de avion) vor putea fi efectuate din locuinţa personală cu ajutorul conexiunilor securizate prin internet.

Tot internetul le va permite utilizatorilor de calculatoare să compare preţul produselor şi să le aleaga pe acelea cu cel mai bun raport calitate-preţ şi eventual chiar să cumpere produsele (carţi, discuri, etc.) prin internet, fară a se mai deplasa la magazin.

4

2. Protecţia muncii

- Măsuri de protecţia muncii

Curentul electric are o acţiune complexă şi caracteristică asupra componentelor organismului omenesc, producând tulburări interne grave (şocuri electrice) sau leziuni externe (arsuri,electrometalizări,etc).

Pentru prevenirea incendiilor care ar putea să apară în cadrul orelor de lucrări practice de la laboratorul de măsurări electrice, se vor lua următoarele măsuri :

Înainte de începerea experienţelor :

- Experienţele în care se utilizează curentul electric la tensiuni care pot fi periculoase, vor fi efectuate de către cadrul didactic de specialitate, ajutat eventual de un laborant bun cunoscător al lucrărilor de laborator şi al normelor de protecţia muncii.

- Pardoseala din jurul locului unde se desfăşoară experienţele trebuie să fie uscată sau acoperită cu un covor electroizolant.

Bibliografie:

1.Revista “ULTRA PRO COMPUTERS” nr.7/iunie/2007

2.Revista “ETA-2u-pro” nr.24/ianuarie/2008

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Surse de alimentare.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
9/10 (2 voturi)
Anul redactarii:
2008
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
25 pagini
Imagini extrase:
25 imagini
Nr cuvinte:
6 308 cuvinte
Nr caractere:
32 308 caractere
Marime:
505.40KB (arhivat)
Publicat de:
Constantina Chirila
Nivel studiu:
Liceu
Tip document:
Atestat
Materie:
Electric
Predat:
Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Oradea
Profesorului:
Săcăcian Dorina
Sus!