Protestul pământului

Setea oamenilor de cunoaștere, pasiunea pentru explorari și descoperiri, pare sa nu se termine niciodată, de aceea epoca marilor descoperiri s-a transformat într-o perioadă de timp incredibil de lungă, care încă nu a ajuns la final. În acest moment, pământul pare sa-și fi deconspirat secretele, astfel încat oamenilor nu le-a mai rămas decât să meargă mai departe, către cucerirea spațiului. Însă până a ajunge în acest punct, numeroși aventurieri și exploratori au înfruntat pericolul de dragul cunoașterii.

Vulcanii au hrănit imaginația oamenilor. Grecii si romanii considerau că, Hefaistos, respectiv Vulcanii își au atelierul în adâncurile Etnei.

Un fenomen natural spectaculos și în același timp periculos, este vulcanismul.

Vulcanii sunt formați prin acumularea materialelor venite din interiorul scoarței în timpul erupțiilor vulcanice.

Munții vulcanici se formează acolo unde plăcile tectonice se depărtează una de cealaltă. Când marile mase de roci se deplaseaza în sensuri opuse, magma fierbinte se ridică pentru a umple rostul creat și astfel se formează o nouă rocă cristalină. Cateodată magma erupe pe fundul oceanului, și dacă vârful vulcanului se ridică deasupra nivelului apei, se naște o insulă.

Dacă două plăci oceanice se ciocnesc, una va aluneca sub cealalta. Placa ce se scufundă se va topii, și dacă o parte din magma rezultată din topirea plăcii se ridică la suprafața - se vor forma grupuri de insule - cum sunt în Oceanul Pacific : Japonia, Insulele Filipine și Indonezia.

Magma nu ajunge întodeauna la suprafața prin vulcani. Câteodată ridică, ca o boltă, straturile de roci aflate deasupra ei, De exemplu Munții Negrii din S.U.A. statul Dakota. Prin răcirea magmei se formeaza granitul.

Vulcanii se formează în punctele de minimă rezistență ale scoarței terestre. Pământul este acoperit de o scoarța dură, exterioara : litosfera, compusă dintr-o scoarță și partea superioară, dură a mantalei. Litosfera s-a fragmentat în plăci uriașe, rigide, așa numitele plăci tectonice.

Sub influența uriașei presiuni din adâncuri plăcile tectonice sunt în permanentă mișcare. În unele locuri aceasta mișcare dă naștere la lanțuri muntoase, alte ori marginile plăcior cad în șanțuri adânci, în adâncul Pământului, fenomen numit subducție. Plăcile în mișcare când se întâlnesc, când se îndepărteaza unele de altele. Astfel de zone sunt zonele marginale ale plăcilor tectonice, fiind zone de minimă rezistența pe scoarța terestră, unde se pot produce erupții vulcanice.

Sub scoarță se află un alt strat, mantaua, în interiorul căruia, sub litosfera, la o adâncime de peste 100 km se află astenosfera. Aici se produc temperaturi așa de mari, încat multe roci se topesc. Aceste rocii topite, care conțin și apă și gaze, se numesc magme, care se adună în camera magmatică. Magma este mai fierbinte și mai ușoara decât materiile înconjurătoare, iar în ascensiune spre suprafața, topește mare parte din rocile startului superior. În drumul spre suprafața ia naștere hornul vulcanului. Gazele sunt închise în magmă, crescându-i presiunea. În final sub presiunea gazelor, magma erupe sub forma lavei în punctul de minima rezistența a scoarței.

1.1 Definiția vulcanului

Prin vulcan se înțelege atât formația geologică de formă conică formată prin erupția lavelor, cenușelor și gazelor dintr-un focar cu topituri magmatice situate în adâncime cât și deschizătura din scoarța terestră care emite rocă topită sau parțial topită (lava), cenușă și gaze. Deschizătura poate fi o crăpătură sau o gaură (mai mult sau puțin rotundă), caz în care se numește „crater”. O caldeiră este bazinul în formă de căldare format prin așezarea părții de sus a conului vulcanic, ea având uneori crăpături sau crater(e).

1.2 Părți componente

a) vatra vulcanului (camera magmatică) , locul unde se gasește magma( lava) ce alimentează erupțiile. (vezi anexa fig.1)

b) cosul vulcanilor ( hornul), canalul prin care lava ajunge la suprafață (vezi anexa fig.1)

c) craterul, se găsește în continuarea coșului și are forma de pâlnie. (vezi anexa fig.1)

d) conul, este forma de relief rezultată din acumularea materialelor provenite din erupție. (vezi anexa fig.1)

1.3 Răspândire:

Erupțiile vulcanice au loc atât pe continente cât și pe fundul mărilor sau al oceanelor. În ambele situații acestea duc la formarea de munți sau podișuri oceanice.

Răspândirea vulcanilor și a cutremurelor de pământ pe glob coincide cu cea a marilor fracturi,ale scoarței, rifturilor si foselor. Cele mai importante sunt:

a) Zonele de rifturi din oceanele Atlantic (vezi anexa fig.2) și Indian și estul Africii

b) Zonele de subducție precum Japonia, Filipine și vestul Americilor( toate făcând parte din așa numitul “cerc de foc al Pacificului”

1. Ioan Ovidiu Muntean, Editura Emia 2008, ECOLOGIE SI PROTECŢIA MEDIULUI, EDIŢIA A II-A ADAUGITĂ;

2. Mircea Nicoara, Editura Tehnopres, 2009, Monitoring ecologic;

3. Marius Dolis, Angela Gavrilas, Editura Alfa 2007, Ecologie şi protecţia mediului;

4. www.google.ro