Efectele antropizării asupra ecosistemelor naturale

ARGUMENT

Omul, ca orice ființă vie, nu se afla în afara legilor care guvernează viața pe planeta noastră, ci s-a format și dezvoltat în interacțiune cu mediul natu-ral. Acesta a influențat dintotdeauna dezvoltarea societății, dar gradul în care a exercitat această influență a fost diferit re la o epocă istorică la alta. Mediul natural în care omul își desfășoară activitatea este format din mai multe sisteme ecologice. Un ecosistem, în general reprezintă relația dintre lumea organismelor vii și mediul lor de viață, sau cum se mai spune, unitatea dintre biocenoza și biotip(exemplu: un lac, o pădure, etc. formează în parte un ecosistem ). Un grup de oameni pe un spațiu determinat și mediul ambiant respectiv alcătuiesc împreună un ecosistem urban. Ansamblul ecosistemelor planetei, între care există relații complexe deinterconditionare, constituie ecosferă. Întrucât omul este singura ființă vie care poate depune o activitate conștientă, ecosistemul uman joacă rolul principal în cadrul ecosferei.

Biotopul urban reprezintă rezultatul acțiunii modelatoare a omului asupra mediului “fizic”, acțiune desfășurată într-un lung proces istoric, spre folosul său. Ca și în cazul ecosistemelor naturale, și în acest caz se poate vorbi de factorii staționari ai biotopului urban, dar în elementele de biotop urban se pot include factorii induși de către societatea umană (factori ce se exprima prin elemente antropogenice). Factorii staționari sunt cei geografici, geologici și pedologici. Aceștia reprezintă elemente fixe care determină evoluția unei așezări umane. Într-o diferită măsură, acești factori (în special cei pedologici) sunt supuși acțiunii antropice și modificați.

Așezările urbane au cunoscut în evoluția lor perioade de declin și de înflorire, unele au dispărut iar altele s-au păstrat până în zilele noastre.Ele împodobesc astăzi suprafața Terrei aidoma unei imense constelații de pe bolta cerească, unele având o "strălucire" puternică, altele abia "licărind", minuscule între cei doi poli ai planetei. Așezările pot fi permanente și temporare, cu o largă arie de răspândire geografică. Așezările permanente sunt cuprinse între 83ș latitudine nordică (Siorapaluk - localitate din Groenlanda) și 55ș latitudine sudică (Ushuaia în Chile). În ce privește răspândirea pe verticală întâlnim așezări amplasate sub nivelul mării (Ierihon - Iordania la 250 m sub 0) și până peste 5000 m (Chupiquina în Chile - 5600 m, Arash în Tibet - 5320 m.

Populația satului este ocupată preponderent în activități primare, pe când orașului îi sunt specifice activitățile secundare și cele terțiare. Orașul este o formă de organizare, înzestrare și utilizare a unui teritoriu în scopul concentrării, transformării și redistribuirii produselor necesare întreținerii, recreerii și progresului unei populații de pe teriorii diferite ca întindere (de la zona imediat înconjurătoare până la întregul glob). El se înscrie în peisaj prin clădiri, rețea de drumuri etc. și presupune o asociere teritoriala și corelație funcțională între un nucleu central (aglomerația) și un spațiu înconjurător de întindere variabilă, de la caz la caz și de la epoca la epocă. Odată cu concentrarea mai accentuată de bunuri (materii prime, preoduse fabricate și semifabricate, forța de muncă, mijloace de întreținere, bunuri spirituale etc.) începe de obicei funcția urbana.

Trebuie subliniata pe această cale importanta poziției geografice în alegerea locurilor de concentrare urbana. Componentele teritoriale ale orașului sunt:

- vatră - suprafața cuprinsă în linia de contur a zonei clădirilor de locuit;

- intravilanul - suprafața afectată construcțiilor, înglobând toate zonele funcționale ale orașului mai puțin teritoriul agricol;

- extravilanul - restul suprafețelor din perimetrul administrativ al orașului.

Orașul a devenit simbol global al transformării industriale a resurselor naturale disponibile în reziduri fără valoare și poluanți periculoși. Astfel așezarea umană și în special orașul devine formă materializata și complexă a falsei dezvoltări a relației om-mediu.În ultimii 20 de ani au apărut megalopolisurile,zone geografice în care mai multe mari orașe, prin extindere, au ajuns să se unească. Așezările urbane prezintă o interacțiune foarte puternică cu mediul, atât de puternic încât o putem considera chiar o interacțiune de tip calitativ nou. Capacitatea și calitatea gunoaielor orășenești diferă da la o țară la alta și depind de o serie de factori: zonă geografică, climă, grad de satisfacere a nevoilor alimentare ale populației, gradul de dezvoltare a industriei și comerțului.

În lucrarea de față voi încerca să demonstrez că ecosistemele atropizate (sistemele supuse factorilor antropogeni) sunt cele mai importane surse de poluare a ecosistemelor naturale.

CAPITOLUL 1

PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE ECOSISTEMELOR ANTROPIZATE

(BIOCENOZE URBANE ȘI ANTROPOCENOZA)

Omul, ca orice ființă vie, nu se afla în afara legilor care guvernează viața pe planeta noastră, ci s-a format și dezvoltat în interacțiune cu mediul natural. Acesta a influențat dintotdeauna dezvoltarea societății, dar gradul în care a exercitat această influență a fost diferit re la o epocă istorică la alta.

Activitatea omului s-a desfășurat păstrând o legătură permanentă cu sistemele funcționale din natură. Acestea furnizează materiile prime, resursele primare și asigură menținerea condițiilor specifice vieții. Pentru a-și atinge mai bine obiectivele, omul s-a

folosit însă nu numai de ceea ce ofereau ecosistemele naturale, ca producție biologică, ci și de întreaga „tehnologie” perfecționată evolutiv. Astfel au luat naștere formațiuni mai mult sau mai puțin stabile, dependente de intervenția umană, dar care își desfășoară activitatea pe principii similare celor naturale.

Spre deosebire de ecosistemele naturale, a căror funcționare se materializează prin realizarea stabilității și menținerea în echilibru a componentelor vii și nevii în anumite condiții date, în ecosistemele artificiale există o determinare, în sensul de satisfacere a necesităților omului.

Un ecosistem artificial cuprinde:

???? o biocenoză în care plantele de cultură și animalele domestice sunt predominante, însoțite fiind de o floră și o faună „naturale”;

???? totalitatea oamenilor din sistem;

???? clădirile, căile de acces și, în general, toate elementele alogene produse de om sau aduse din alte părți, inclusiv lucrarea și amenajarea solului;

???? reziduuri și deșeuri aflate în afara ciclurilor biogeochimice naturale.

1. Dezvoltarea durabila. Mecanisme si instrumente. Vol.II - Coordonatori: Angheluta Vadineanu, Costel Negrei, Petru Lisievici, Editura Universitara din Bucuresti, 1999

2. Probleme ecologice si riscuri economice - Conf. Univ. Florina Bran

Editura A.S.E., Bucuresti 2001

3. Mediul ambiant si dezvoltarea durabila - Prof. dr. Anca Angelescu,

Prof. dr. ing. Ileana Ponoran, Editura A.S.E., Bucuresti, 1999